EVENIMENTE

On Top
WeLoveMusic festival

Johny Romano ne va surprinde pe scena de la WeLoveMusic Festival

Solistul descoperit de Connect R care s-a remarcat deja cu piesele sale, va urca anul acesta pe scena de la platoul Fețeni, din Râmnicu Vâlcea, la WeLoveMusic Festival. Johny Romano va reveni în locurile unde va avea loc festivalui, pentru că, deși nu a fost la prima ediție, a vizitat regiunea cu ocazia Zilei Pământului.

Artistul italian Giorgio Ciabattoni, primul concert în România!

Artistul italian Giorgio Ciabattoni, primul concert în România!

Cu o carieră impresionantă atât în Italia cât și peste hotare, Giorgio Ciabattoni s-a lipit cu drag de România. Țara noastră i-a oferit o a doua casă, locuind la noi de 11 ani. Artistul italian s-a gândit să treacă acum la un alt nivel, și-a făcut trupă și are planuri artistice mari. A lansat piese împreună cu Sprint Music și urmează să susțină mâine primul său concert live din România.

Connecr R la Arenele Romane

Connect R a făcut show la Arenele Române de Ziua lui Ștefan

Unul dintre cei mai îndrăgiți artiști și solistul momentului a avut vineri, 9 iunie, de ziua lui, parte de un concert special de ziua lui la Arenele Române. Acesta s-a numit ”Ziua lui Stefan”, după cum deja se știe, iar invitații au fost unul și unul, surprizele curgand una după altă pentru Connect R.

Social Media

Fii la curent cu noutățile

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Nu trimitem informații nesolicitate, ci doar informații despre showbiz

Categorii

În Trend
Holly Humberstone -ep- The Walls Are Way Too Thin

Holly Humberstone lansează EP-ul “The Walls Are Way Too Thin”

Cucerind inimile fanilor de pretutindeni cu talentul ei la compoziție și spectacolele captivante, Holly Humberstone a lansat astăzi, 12 noiembrie, al doilea său EP – „The Walls Are Way Too Thin”. Pentru Holly, EP-ul de șase piese evidențiază sentimentul când te simți pierdut și te întrebi cine ești și unde îți este locul.

CONTACT