we ❤️ music

Tommy Hilfiger colaborează cu Shawn Mendes, cântăreț și compozitor canadian, pentru „Play it Forward”!

Tommy Hilfiger are plăcerea să anunțe parteneriatul „Play it Forward” cu Shawn Mendes - cântăreț și compozitor canadian, realizat din dorința de a construi un viitor mai bun pe baza viziunii lor comune. Această colaborare prezintă mai multe direcții și va debuta cu Shawn Mendes ca protagonist principal al campaniei globale Vara 2022, intitulată „Classics Reborn”, care prezintă o colecție realizată în întregime din materiale mai sustenabile.

In plus, pe parcursul viitorului său turneu Wonder: The World, Shawn Mendes va purta produse personalizate TOMMY HILFIGER, realizate din materiale mai sustenabile, abordând diverse stiluri. De asemenea, Tommy Hilfiger va dona 1 milion USD pentru a susține eforturile de a atenua și compensa impactul asupra mediului din timpul turneului. Parteneriatul va culmina cu o colecție capsulă, realizată împreună, și va fi lansată în primăvara anului 2023, redând un stil atemporal, mai sustenabil. În colecție vor fi integrate procese inovatoare în ceea ce privește materiale reciclate dar și materiale noi, și, de asemenea, practici de design circular.

„Shawn nu este doar un muzician multitalentat – el reprezintă și o nouă generație de Futuremakers care înțeleg nevoia de acțiune”, a spus Tommy Hilfiger. „Prin unirea forțelor cu Shawn pentru a învăța, a împărtăși și a inova, putem construi pe ceea ce am realizat deja și putem duce călătoria noastră în materie de sustenabilitate la nivelul următor. Deși recunoaștem că mai avem un drum lung de parcurs, împreună putem obține și mai multă conștientizare pentru a avea un impact pozitiv și de durată.”

 

Urmând să fie lansată pe 16 mai 2022, pentru campania TOMMY HILFIGER „Classics Reborn” s-a colaborat cu fotograful Craig McDean și îl prezintă pe Shawn Mendes purtând diverse stiluri din colecția 1985 Program, inclusiv polo-ul emblematic din 1985, realizat din bumbac organic. Prin utilizarea bumbacului organic, realizarea colecțiilor 1985 Program din 2022 a redus echivalentul CO2 cu aproximativ 48% și au fost evitate 692 de tone de emisii. Acesta este echivalentul a 641 de zboruri dus-întors de la Londra la New York pentru un pasager. Shawn Mendes poartă, de asemenea, denim mai sustenabil, care este produs folosind 20% bumbac reciclat post-consum, care necesită mai puțină apă și energie în timpul etapelor sale de finisare. Look-ul este completat cu piese vintage TOMMY HILFIGER, care celebrează produsele favorite care stârnesc nostalgie.

 

Pentru viitorul său turneu Wonder: The World, Shawn Mendes s-a angajat să mențină un climat pozitiv, reducând emisiile de CO2 cu 50% per spectacol, comparativ cu ultimul său turneu mondial din 2019 și atenuând toate emisiile rămase printr-o combinație de eliminare a carbonului și proiecte de evitare a emisiilor de carbon. Pentru a-și sprijini misiunea și parteneriatul comun, Tommy Hilfiger va dona 1 milion USD pentru a face posibilă implementarea Programului Sustainability & Tour Greening. O parte substanțială a acestei investiții va fi donată agriculturii regenerative a bumbacului, un nou pas în dezvoltarea inițiativelor de sustenabilitate mai ample ale brand-ului Tommy Hilfiger. Pe tot parcursul turneului, Shawn Mendes va purta, de asemenea, modele personalizate și mai sustenabile, cu look-uri obținute din materiale rămase din colecțiile anterioare TOMMY HILFIGER, precum și din ceea ce se numește vintage deadstock, adică produse noi, nepurtate dar care nu au fost vândute, și materiale reutilizate.

 

O etapă cheie a parteneriatului, Tommy Hilfiger și Shawn Mendes vor introduce, de asemenea, în primăvara anului 2023, o colecție capsulă realizată în comun. Aceasta va prezenta stiluri de calitate prin care se reimaginează piesele clasice TOMMY HILFIGER cu design circular, fiind implicate în procesul de realizare inovații în ceea ce privește reciclarea materialelor.

 

„Întotdeauna am fost inspirat de Tommy și de brand-ul emblematic pe care l-a construit și sunt încântat să împărtășesc călătoria noastră împreună cu fanii mei”, a spus Shawn Mendes. „Toată lumea are un rol în crearea unui viitor mai sustenabil și sunt inspirat să văd ce putem realiza. Aștept cu nerăbdare să învățăm unii de la alții, să explorez modul în care reimaginația creativă poate avea un efect pozitiv asupra industriei modei și să împărtășesc ce înseamnă pentru mine a trăi într-un mod mai sustenabil. ”

 

În lunile următoare, mai multe detalii despre colaborarea „Play it Forward” vor fi distribuite pe canalele de comunicare Tommy Hilfiger și Shawn Mendes. Prietenii și fanii brand-ului TOMMY HILFIGER sunt invitați să se alăture conversației în social media folosind @TommyHilfiger, #TommyHilfiger și @ShawnMendes

we ❤️ music
Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT