„Like Football” este scrisă din dorința de a onora acei fotbaliști remarcabili care fac din fotbal artă pe teren și inspiră oamenii de orice vârstă, de pe orice continent.
Acum, când mai avem doar două meciuri până la finalul Cupei Mondiale 2022, „Like Football” dă ritm suporterilor și pune în versuri numele marilor fotbaliști care ne-au marcat trecutul și prezentul, inspirându-ne să obținem succesul chiar din ceea ce iubim cel mai mult.
„Am făcut piesa asta din pasiune. M-am îndrăgostit de fotbal în copilărie iar spiritul meu a fost mult influențat, de-a lungul timpului, de energia acestui sport. Din acest motiv, dar și în contextul Campionatului Mondial de anul acesta, am hotărât să aduc un tribut tuturor fotbaliștilor internaționali de legendă care m-au impresionat mereu, astfel exprimandu-mi recunostinta pentru talentul lor dar și pentru performanțele prin care s-au facut remarcati.
De altfel, oamenii iubesc acest sport tocmai datorită vedetelor fotbalului, denumirea piesei fiind inspirată de acest sentiment. Like Football este cadoul meu de sărbători pentru ceilalți pasionați de fotbal”, a povestit MACORA.
Despre MACORA
MACORA, aka Răzvan Matache, este artist, compozitor, producător și multi-instrumentist român. Mai mult, acesta este și fondatorul studioului de producție muzicală MACORA MUSIC. MACORA este producătorul din spatele multor piese de succes, care au strâns peste 1 milion de vizualizări pe YouTube si platformele de streaming, lansate de artiști precum Connect-R, Andra, Inna, Alexandra Stan, Pepe, Antonia, Alex Velea, Faydee, Anda Adam și DJ Sava. De altfel, MACORA este producătorul piesei „Vara nu dorm”, un adevărat fenomen al anului 2012.