În urmă cu puțin timp ne povestea într-un interviu exclusiv pentru WeLoveMusic despre planurile lui, iar acum a venit momentul să ascultăm cea mai recentă piesă lansată de Laurian Manta. „Pleacă” este prima piesă din trilogia pe care o pregătește pentru ascultători. „Piesa a fost compusă acum 3 luni într-un moment în care am avut un burnout. În acea perioadă am reușit să trec de acel burnout prin trilogia pe care am început să o lansez. Piesa „Pleacă” este primul episod din trilogie și este piesa care depicteaza cel mai bine interiorul meu. Chriss a reușit să transpună asta prin versuri și așa a luat naștere piesa. Inițial discuția pe care am avut-o alături de Chriss în studio se focusa pe alte piese, însă la finalul întâlnirii l-am rugat să mă lase să înregistrez o linie melodică compusă de mine cu o noapte înainte. În acel moment totul a venit de la sine. Chriss a scris versurile extrem de repede fiind inspirat de piesă, iar ceea ce auziți pe piesă este un fel de one-take. Nu am avut o sesiune de înregistrări special creată pentru piesă, deci ceea ce auziți este înregistrat în seară in care i-am arătat lui Chriss linia melodică”, spune Laurian Manta.
Pe Laurian Manta îl știți din diverse competiții muzicale, printre care “Vocea României”, a lucrat cu Horia Brenciu și echipa de la HaHaHa Production. De ceva vreme lucrează cu Chriss și XTra Music.