Willy William - Trompeta

Willy William a scos un nou imn al petrecerilor, „Trompeta”, o piesă a cărei inspirație vine din Insulele Caraibe

we ❤️ music
Willy William, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți francezi, lansează, vineri, 18 februarie, „Trompeta”, un adevărat imn al petrecerilor, cu inspirații venite tocmai din Insulele Caraibe. Piesa este compusă și produsă în totalitate de către Willy William și promite să ne dea acea energie de festival pe care am tot căutat-o în ultimii doi ani de pandemie.

„Trompeta” ocupă un loc special în inima lui Willy William și are scopul de a onora rădăcinile sale latino-caraibiene prin încorporarea sunetelor specifice cu care a crescut. Versurile în spaniolă, alături de ritmurile care îmbină muzica latino cu muzica dance a anilor 90, reușesc să creeze o piesă reprezentativă pentru artistul internațional, care își propune să aducă pe toată lumea la un loc prin intermediul muzicii.

De-a lungul carierei sale, DJ-ul și compozitorul francez a produs hituri globale, precum „Mi Gente”, alături de artistul J Balvin, dar și remixul piesei alături de Beyonce, „Goodbye”, alături de Jason Derulo, David Guetta și Nicki Minaj, cât și „MAMBO”, împreună cu Steve Aoki, Sean Paul, El Alfa, Sfera Ebbasta & Play-N-Skillz, piesă care a fost nominalizată pentru „Premio Lo Nuestro 2022” la categoria „Pop-Urban/ Dance – Song of the Year”.

„Trompeta este o piesă care mă reprezintă în totalitate ca artist. Sample-urile folosite fac trimitere la dragostea mea pentru cultura dance a anilor 90, din perioada în care eram DJ. Ritmurile latino reprezintă cultura mea insulară din Caraibe. Trompeta este un imn festiv care celebrează viața și invită întreaga lume la dans, la fel cum piesa Mi Gente a făcut-o”, a povestit William.

„Trompeta” poate fi ascultată pe toate platformele digitale, accesând linkul următor: https://roton.lnk.to/Trompeta.
Willy William a devenit o senzație internațională după lansarea piesei „Mi Gente”, cu J Balvin, melodie care are la bază o piesă a lui William lansată anterior, „Voodoo Song”. Barack Obama a precizat, la acel moment, că „Mi Gente” este piesa lui preferată a anului. Și Beyonce a fost impresionată de piesă, motiv pentru care a lansat un remix oficial, produs de Scorpio Music, care a adunat peste 105 milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, videoclipul oficial al piesei a strâns peste 3 miliarde de vizualizări pe YouTube.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music

CONTACT