Despre viața din trecut și prezent Radu Sîrbu ne-a povestit mai multe într-un interviu exclusiv pentruWeLoveMusic.
WeLoveMusic: Îți mai aduci aminte de când a început pasiunea pentru muzică?
Radu Sîrbu: Da, pasiunea pentru muzică o am de când mă știu… Eram pasionat de tot ce scotea sunete muzicale încă de când eram mic de tot, zdrăngăneam la pian, orgă sau chitară cum aveam prima ocazia. Tatăl meu biologic a fost un om extrem de creativ și cunoscut în locurile natale ca un pictor/artist/cântăreț foarte talentat și a știut să îmbine aceste talente, îmi plăcea mult când eram mic, să-l urmăresc în acțiune mai ales în momentele în care interpreta cu band-ul său, el fiind toboșar și vocalist în același timp. Îmi plăcea să merg des și la mama mea la grădiniță, ea fiind educatoare, eu aveam acces liber în sala de festivități a grădiniței și îmi petreceam ore întregi în conversații cu pianul de acolo… Însă mai târziu, în anii adolescenței am îndrăgit chitara de la tatăl meu vitreg care în ciuda faptului că era pilot de profesie avea și o pasiune aparte pentru muzică, el m-a învățat primele acorduri la chitară iar de aici, având aprecierea domnișoarelor din cercul nostru de prieteni de atunci, când aveam așa-zisele serate, pasiunea către muzică, compoziție sau producție muzicală m-a cucerit definitiv, am început să o fac la alt nivel și am început prin a fi DJ iar în timpul liber când nimeni nu era în club exersam vocal la microfon, mai târziu au urmat concerte locale cu o trupă Rock, conservatorul etc…. P.S. Ana, (Sianna) soția mea cred că și acum are pe undeva casetele magnetice pe care îi înregistram melodiile mele pentru ea, nu cred că aș vrea să le ascult acum … dar da, de atunci a început totul cu adevărat, de pe la 19 ani…
Mai știi câți ani aveai când ai participat la primul spectacol sau festival?
O DA, Nu aș putea să uit niciodată prima mea apariție pe scenă! A fost un dezastru…! Să va povestesc pe scurt. Prin clasa a 9-a, pentru că eram cunoscut printre colegi că fiind înzestrat cu aptitudini artistice, am fost selectat de către dirgintă să reprezint clasa la un eveniment extrem de important din cadrul liceului, unde trebuia să interpretez piesa “Trandafir de la Moldova”. Toate bune și frumoase, liber de la ore pentru repetiții deci, libertate totală, iar în timp ce colegii erau la ore eu, cu un coleg care mă acompania la acordeon, aveam misiunea specială de a reprezenta clasa la acel eveniment. Prima probă a fost în fața clasei unde, zic eu că ne-am descurcat, chiar am fost aplaudați și de cei mai năzdrăvani colegi, să zicem… Super încrezători în propriile forțe ne-am relaxat și am așteptat cuminți ziua evenimentului dar, profitând în același timp de “liber de la ore”… Ca să nu zic că relaxarea a fost prea mare din cauza consolei cu jocurile video care le avea colegul acasă unde ‘exersam’, să zic că ne-a luat valul, e prea puțin… Pe vremea aia era o mare raritate să deții o consola cu jocuri video acasă… Ziua cea mare, ziua evenimentului a venit… Îmbrăcăți frumos, parfumați, colegul cu papion ca la carte, ne-am trezit în culisele scenei, sala de festivități fiind plină ochi iar în primul rând stăteau frumos directorul liceului, diriginta și câțiva inspectori de la minister. Toate aceste aspecte ne-au trezit un prim val de fluturi în stomac, din aia de dimensiunile dinozaurilor. OK, am zis că reușim că na, ce mare lucru..? Doar am cântat de atâtea ori acasă… , însă nu am ținut cont de un singur aspect. Pe scenă erau două microfoane, pentru voce și unul pentru acordeon iar noi, nu am avut acces la așa ceva până atunci însă nu am considerat nici asta un impediment. Am ieșit pe scenă, ne-am luat poziția de “atac” și…. HOP, POC primul sunet rostit la microfon, “doi zece, doi zece…” care pe mine m-a bulversat și speriat total, neauzindu-mi niciodată vocea în microfon până atunci, a fost foarte ciudat pentru că mi se părea că nu e vocea mea!!!! A fost un sentiment cumplit! Fluturii ăia din stomac au devenit balauri iar picioarele de la genunchi în jos mi s-au înmuiat încât aveam senzația că mă topesc ca un cub de gheață și mă strecor printre crăpăturile parchetului de pe scenă, iar tot ce mi-a rămas în cap din piesă “Trandafir de la Moldova” a fost doar Măi-Măi-Măăăi… (Poate de aici și maia hee) (râde). Deci piesa a continuat doar cu “măi măi măi” iar de linia melodică nici nu mai zic… Acum mă amuză amintirea dar atunci, am crezut că-mi schimb cetățenia și fug din țară. Însă, cu toate acestea m-am ambiționat să îmi înving această frică și mi-am promis că într-o bună zi o să ies din nou pe scenă, o să cuceresc lumea… Am muncit, am visat, am luptat și într-un final am fost binecuvântat să am șansa asta, sunt extrem de recunoscător pentru asta…
Ce a fost înainte de O-Zone? Cum i-ai cunoscut pe băieți?
A fost viață și înainte de O-Zone dar și după… Pană a forma formula completă din O-Zone activam ca DJ și vocalist în trupa mea pop-rock din orașul Orhei, de asemeni învățam în paralel la Universitatea de arte frumoase/Conservatorul din Chișinău și activam în cadrul centrului artistic de muzică și creație “Art-Show” ca producător, inginer de sunet, interpret și profesor vocal pentru copii și adolescenți. Într-o bună zi, o bună prietenă mi-a spus că un proiect (O-Zone), organizase un casting dar, din câte știa ea castingul se terminase deja și nu se găsise nici un eventual membru care să fie potrivit. Ea îl cunoștea pe Dan, pentru că avuse mai multe interviuri cu el și cunoscându-mă și pe mine și abilitățile mele a venit cu această idee, sugerând că aș completa perfect formula… Inițial am fost reticent pentru că eram destul de subiectiv și nu prea era pe gustul meu, la momentul respectiv ce producea Dan pe atunci. Factorul decisiv a fost atunci când Ana (Sianna) (da, eram încă de pe atunci împreună) a sugerat că ar fi bine să încerc, pentru că nu am ce pierde… Deci, de aici a pornit totul, în ziua doi am stabilit cu Dan o întâlnire la sala de repetiții unde mi-a arătat ideiile pentru acest proiect iar eu i-am arătat abilitățile mele, mi-a povestit și de Arsenie care a fost recomandat de către profesoara lui de canto. Eu cred că uniunea destinelor noastre muzicale, nu a fost întâmplătoare, nimic nu e întâmplător… Mi-a plăcut noul concept de un trio boys-band, acela a fost momentul în care am căzut cu toții de acord și am pornit să lucrăm împreuna în aceeași direcție…
În ce relații ai rămas cu ei? Cu Arsenie ai mai colaborat dar cu Dan Bălan?
Eu personal sunt în relații Ok, amicale cu băieții chiar dacă în trecut au fost multe divergențe și resentimente care ne trezeau supărări, eu am depășit faza și vreau să-mi amintesc de acest proiect, frumos și cu drag, pentru că am fost binecuvântați să gustăm din succesul internațional și e păcat să trăim cu resentimente, cel puțin asta este punctul meu de vedere… Mai ținem legătura pe plan personal de genu’ ne mai trimitem mesaje cu “La mulți ani” de aniversări sau ne mai trimitem felicitări pentru vre-o realizare remarcabilă… Nu prea mai avem ce împărți nimic pe plan profesional decât dacă mai apar momente care au legătură cu trupa. Suntem foști colegi care au cucerit lumea și au în comun un trecut fabulos cu vânzări de peste 14 milioane de albume (fizice), recorduri în topurile mondiale și mai mult de atât chiar și acum, în prezent ne bucurăm de un succes frumos pe toate platformele digitale ca spotify apple music etc cu milioane de difuzări și streamuri săptămânale… Iar atunci când mai avem ocazia să apărem împreună pe scenă, cum s-a întâmplat de câteva ori, oamenii încă sunt în extaz și asta mă bucură enorm… “Ce-a fost nu s-a pierdut” Vorba cântecului…Colaborările vin atunci când suntem pregătiți pentru ele. Cu Arsenie da, am avut o recentă colaborare pentru piesa “Lay Down” care s-a bucurat de succes în rândurile fanilor noștri comuni… De multă vreme suntem rugați de ei să le facem un cadou din asta dar nu găseam momentul potrivit pentru fiecare dintre noi suntem prinși cu propriile proiecte. Cu Dan nu intenționez momentan nicio colaborare dar, m-am convins de-a lungul timpului că niciodată să nu spun niciodată, vom vedea…
Ați avut parte de o reuniune… Crezi că va mai fi alta? Sau veți mai face piese împreună?
Niciodată să nu spui niciodată! Totul este posibil…
În acest moment cu cine lucrezi? Cu ce artiști?
Situația globală cu pandemia din păcate, ne-a făcut pe noi pe artiști să avem foarte mult timp liber, dar și ne-a oferit mult timp pentru noi înșine, pe mine m-a ajutat să-mi dau seama că de-a lungul timpului am lucrat colaborat cu mulți artiști atât de la noi din România cât și cu artiști internaționali și practic, am ignorat cu desăvârșire propriile proiecte, lansam foarte rar câte o piesă “Radu Sîrbu” din când în când, acum însă chiar dacă colaborăm în continuare și cu artiști internaționali am învățat să creez un echilibru încât să nu ignor propriile proiecte și să ne ocupăm mai mult de artiștii și proiectele label-ului nostru Rassada Music. Cu toate acestea avem la activ câteva piese care au fost produse și compuse de noi în pandemie pentru mai mulți artiști cum ar fi de exemplu una dintre ele ‘Leonid Rudenco feat. Alina Eremia” cu piesă “Love and Lover” și, care au stat pe primele poziții în Rusia, chiar și în Pandemie.
Copii voștri vă calcă pe urme? Sunt talentați, cânta la instrumente sau cu vocea?
Copii noștri sunt extrem de creativi, au aptitudini creative și sunt talentați atât în muzică cât și la desen sau actorie etc. Anastasia-Dalia (16 ani) a studiat și absolvit școala de muzică instrumentul viola dar este foarte pasionată de arta digitală, animații 3D, grafică și artă plastică și îi place mult să scrie, iar Eva-Maria (8 ani) este anul întâi la pian la școala de Arte și avansează rapid pe zi ce trece. Ce am remarcat, că Eva-Maria a început să compună melodii la pian și îi place foarte mult. Nu știu dacă ne vor călca pe urme pentru că nu insistăm și nu vrem să le impunem asta, noi ne dorim că ei să își găsească pasiunea singuri și orice ar alege să facă să o facă cu drag, bineînțeles că noi îi vom susține și îndrumă dacă vedem că le place ceva oricare ar fi domeniul ales de ei… David-Nicolas (5 ani) încă e prea mic să ne dăm seama care e pasiunea lui dar am remarcat că e foarte sportiv și se descurcă bine la sport și debordează de energie.
Tu ce ai mai lansat în ultima vreme? Te-ai gândit la o colaborare?
Cea mai nouă piesă lansată recent este o piesă în engleză care se numește “Way 2 Love” , e disponibilă pe toate platformele și de asemeni pe www.radusirbu.com este o lista mare cu piesele recent lansate dar și mai vechi.
E greu ca artist liber profesionist?
E destul de greu dar asta nu e un impediment să faci ceea ce iubești, dar pană la urmă muzica pe lângă muzică mai este și o afacere, din acest motiv am și creat Rassada Music și colaborăm prin intermediul casei noastre de producție Rassada Music cu mulți parteneri majori atât de la noi cât și de afară.
Pandemia v-a afectat în vreun fel?
Da, ne-au lipsit de concerte și evenimente și socializare dar în general cum am mai povestit ne-a creat mult timp pentru noi înșine ca să medităm și să reanalizăm prioritățile…
Ați fost nevoiți să faceți și altceva în afară de muzică pentru a merge mai departe? Ai o familie de întreținut…
Nu, am fost binecuvântați să facem ce iubim și să câștigăm suficient încât să fie ok, dar bineînțeles, am avut și momente dificile în care nu mergea totul ca pe roate și m-a bântuit acest gând, dar mulțumim lui Dumnezeu totul s-a aranjat bine și sper din suflet să ne atingem în continuare obiectivele propuse.
Ți-ai descoperit pasiuni noi în această pandemie?
Le știam deja, poate am avut mai mult timp să mă ocup de ele..
Ce îți dorești pentru următoarea perioadă?
Îmi doresc să revenim la normal să putem călători și să facem lucruri uzuale fără restricții…
