EMAA lansează Atât de noi

EMAA lansează “Atât de noi” la The Session, o piesă extraordinară

we ❤️ music
EMAA revine cu o nouă lansare în 2021. “Atât de noi” calcă pe urmele Sufletului Imun în profunzimea versurilor și a interpretării cu care am fost obișnuiți de către EMAA. Într-o lume a vitezei, vocea Emei te oprește din haosul cotidian și te așează la masă pe tine cu cele mai sincere gânduri într-o discuție reală. Această lansare este prima din seria The Session din 2021.

Versurile și muzica au fost compuse de către EMAA, Costel Dominteanu, Alexandru Turcu, Andrei Ilie, iar producția de Costi Dominteanu si Alexandru Turcu.
“Unele iubiri sunt și rămân nepătate. Nu le poate murdări nimic, nici măcar trecerea timpului și nici experiențele mai puțin frumoase. <<Atât de noi>> este o piesă scrisă din dragoste, pentru dragoste. Un tribut adus magiei care apare atunci când iubim cu adevărat” a declarat EMAA despre piesă.
EMAA este o artistă care își ademenește ascultătorii într-un univers unic cu ajutorul vocii ei pătrunzătoare. Personalitatea ei complexă îi permite să scrie sentimente diverse și personale pentru fiecare ascultător în parte. A început cu poezie în liceu, iar acum acea poezie s-a mutat în difuzoarele noastre. În calitate de songwriter, EMAA a colaborat cu Silent Strike, Deliric, BAB și Armies. Colaborarea cu Silent Strike a avut un impact imens în cariera ei, fiind și unul din motivele pentru care s-a mutat în București: “Am lucrat împreună pe două din albumele lui Silent, apoi a venit Deliric și show-ul TV <<Hackerville>>”.
Ultima sa lansare – Sufletul Imun – se poate asculta pe majoritatea radiourilor naționale, dar și locale. Colaborarea alături de Carla’s Dreams pentru piesa ”N-aud” a fost un real succes, reușind să intre în YouTube Trending atât cu varianta oficială, cât și cu live-urile piesei. De asemenea, piesa s-a bucurat de nouă săptămâni consecutive de no #1 conform Media Forest, fiind una dintre cele mai ascultate piese ale momentului pe toate posturile radio din țară. Printre lansările anterioare se numără și single-ul „Zburatorul” sau colaborarea alături de The Motans pentru piesa ”Insula”, piese ce s-au bucurat de susținerea celor mai importante posturi de radio. De asemenea, artista a lansat în luna decembrie a anului trecut primul ei album – ”Macii înfloresc iarna”, album al cărui vizual reflectă în totalitate viziunea unică a artistei.
Proiectul “The Session” din 2021 continuă povestea începută în 2019 de Alina Eremia, AMI, Cezar Guna, Killa Fonic, Mark Stam, Minelli, RICO si Roxen. Anul trecut au fost 10 videoclipuri minimaliste, cu o tematică geometrică, unde artiștii s-au lăsat purtați de povestea comună și au transmis oamenilor emoții cum au știut mai bine. Anula cesta îi vom auzi pe INNA, Antonia, Alina Eremia, EMAA, Killa Fonic, Florian Rus, Holy Molly, Oscar, IRAIDA, Yuka.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
we ❤️ music

CONTACT