După ce săptămâna trecută Mario Joy a făcut pasul cel mare și și-a unit destinul alături de partenera sa, weekendul ce tocmai a trecut a fost rândul lui Cosmin Dobrescu, alias Cortes, să o facă. El și iubita lui, Roxana Dobrescu au făcut pasul cel mare înconjurați de membrii familiilor și prietenii apropiați. Solistul ne-a mărturisit zilele trecute într-un interviu exclusiv că va face pasul acesta după ce a tot amânat evenimentul din cauza coronavirusului. “Urmează să am cununia civilă săptămâna viitoare și nuntă în august. Deja am amânat nunta de două ori pentru că trebuia să fie anul trecut inițial și n-am putut din cauza pandemiei. Trebuia să fie weekendul următor și ne-am gândit să amânăm pentru luna august pentru că lumea e sceptică și sper că până atunci să fim din ce în ce mai imunizați cu toții și să putem să petrecem așa cum trebuie”, ne-a spus el atunci. Și apoi l-am întrebat și de luna de miere, dacă s-au gândit la ea, și ne-a mărturisit că “da, ne-am gândit dar n-am luat o hotărâre, n-am rezervat nimic”, a spus el. Cât despre soția lui, ne-a mărturisit că nu face parte din lumea muzicală dar poate că vor colabora la un moment dat. “Se ocupă cu altceva, nu face parte din lumea muzicală. Însă are și ea înclinații artistice, în sensul în care pictează și o face foarte frumos”, ne-a mai spus Cosmin Dobrescu aka Cortes.