we ❤️ music

Ce invitați speciali au avut adolescenții fresh din Trupa 6teen la filmările noului clip!

Au concerte în toată țara și se bucură de succes maxim. Chiar înaintea stării de izolare adolescenții din trupa 6teen au filmat un nou videoclip pe care nu au mai apucat să-l lanseze atunci. Iată că a venit acum timpul ca Alexia, Miru, Ana, Bogdan și Cristian să le arate fanilor de ce sunt în stare!

După succesul piesei “1Plus1”, 6teen lansează o frumoasă baladă “Gura ta” piesă compusă de Mădălina Dumitru (Mellina) și Larisa Scutitu (Arysa).

Cei 5 au filmat clipul cu regizorul Daniel Libeg și i-au avut că invitați speciali în clip pe Amna, Mellina, Shift și Doddy care au jucat rolul de juriu.

Piesă este o frumoasă balada de iubire adolescentină iar clipul prezintă castingul prin care cei 5 au fost aleși să facă parte din trupa.

Trupa 6teen este formată din tineri talentați și plini de energie care vor să aducă un nou vibe în industria muzicală. Foarte implicați, fiecare cu stilul lui propriu, cântăreți, actori, dansatori… 6TEEN vor să între în sufletele tuturor.

6TEEN este o co-producție Sprint Music & Tralala Voice School fiind întemeiată de Marius China împreună cu Mădălina Dumitru (Mellina).

Prima lor piesă “1PLUS1” a fost compusă în studiourile Tralala Voice School de Mădălina Dumitru (Mellina) și Larisa Scutitu (Arysa), producția fiind realiza în totalitate de Mellina.

Clipul a fost filmat la Laser Maxx România de echipa Boier Bibescu având ca director pe ELPH.

“Mă simt flatată de propunerea lui Marius Chină de a pune bazele acestei trupe. Am luat această provocare cu cel mare entuziasm și acum mă bucur să lucrez cu acești 6 copii foarte talentați și de o disciplină și un entuziasm cum mai rar am văzut. Felicitări echipelor Sprint Music și Tralala Voice School pentru tot efortul depus. Așa că PLAY!”, spune Mellina.

we ❤️ music
Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT