În “Eclipsa”, orașul, acest perpetuum mobile al simțurilor, se despică la creșterea ființei asemeni pământului care se desface ca un pântec la răsăritul semințelor. Astfel că, Alira își împletește inspirația în mici movile de lumină pe care le așează la rădăcina individului atât cât să-i sprijine zborul prin lume.
Ca un contrast perfect construit, tonurile ușor grave din vocea Alirei ne poartă într-un peisaj de un urbanism ecleziastic, în ecoul căruia versurile capătă aspect de cuvântare. O vibrație ce te îndeamnă la visare însoțește spectrul vocal al artistei și se revarsă ca o tușă ce desăvârșește profunzimile ambientale. Din punct de vedere vizual, “Eclipsa” este o explorare cinematică de inspirație synthwave, ce plasează orașul într-un prezent străin dacă nu chiar futurist.
Modul inovator prin care Alira Mun reușește să-și exprime creativitatea transcede genul și transformă o muzică ce poate părea sintetică și rece, în structuri sonore pe care cu ușurință le putem numi, electro-poeme.
Aflată într-o continuă căutare, prin “Eclipsa”, Alira pare că își limpezește pasul în drumul acesta dintre dorința creatoare și lumea exterioară, reușind să creeze o adevărată doină modernă. Diversele influențe stilistice au devenit instrumente cu care interpretează, cu o acuratețe tot mai limpede, cărările lumii la nivel cu calea spiritului. Un macaz schimbat inspirat atât cât să facă mai line și mai lucide trecerile acestea de la lumea subterană la cea supraterană.
Video: Alira Mun
Muzică & Versuri: Alira Mun
Mix & Master: Attila Lukinich
Camera: Maria Blaga
Asistent Producție & Lumini: Clara Mnere
Foto: (c) Maria Blaga
Pe Alira Mun o puteți urmări aici:
Facebook: https://www.facebook.com/AliraMun
Instagram: https://www.instagram.com/alira_mun
Bandcamp: https://aliramun.bandcamp.com
Spotify: https://open.spotify.com/artist/12v4SETixVCFXvjAqscXJp?si=EsFWd0g_ToWFgKYCXZVyOA
Youtube: https://www.youtube.com/c/AliraMun