După ce la început de iunie au lansat piesa de debut în limba română, iată că acum cei trei vin cu o varianta în engleză a piesei interpretate de VR feat. Starchild care se numește “The way you… (Hey, girl!)”. Știți deja că trupa VR este alcătuită din Victor Ciobanu (19 ani, chitarist) și Radu Alexe (16 ani) solist vocal și chitarist pentru care muzică reprezintă un stil de viață. “Piesa a fost gândită prima oară în limba engleză și am făcut și varianta în română. Am lansat atunci varianta în română și nu ne-am așteptat să aibă așa de mare succes. La piesă am lucrat din ianuarie și a durat cam două luni, excluzând celelalte procese. Iar la filmările pentru videoclip, care a fost regizat de Claudiu Stan (MVP Entertainment) ne-am simțit toți bine, chiar am povestit cu Victor și cu Starchild că a fost totul ok, o atmosferă de prietenie. Nu ne-am așteptat, toată lumea a lucrat bine, am primit și felicitări. Însă la final, după 12 ore, am avut probleme cu mașina. Dar s-a rezolvat destul de repede și cu ea, plecand acasă. Am filmat atunci videoclipuri pentru două piese, iar cu fata roșcată din videoclip am avut o chimie reușită care se vede și în videoclipuri”, ne-a povestit Radu Alexe. Cât despre întâlnirea cu Starchild, cei doi au o poveste interesantă pe care ne-au spus-o. “Cu Starchild ne-a făcut cunoștiință frizerul meu și al lui Victor, care din întâmplare era și al lui. Știa că cochetăm cu muzica, eu și Victor și îl știa pe Starchild. Noi suntem din Slatina, județul Olt, și am cântat la nivel local, cântăm prin pub-uri, baruri și a zis să ne întâlnim cu Cristi. Frizerul nostru a cântat și el, este Mihai, ex SunriseInc. Ne-am văzut și am avut o legătură inexplicabilă din prima clipă, la o săptămână mergeam la el și ne beam cafeaua și vorbeam lucruri pe care nu le vorbeam cu persoane pe care le cunoști după o săptămână. S-a legat o prietenie rapidă fără să ne dăm seama”, ne-a mai spus Radu care ne invită să vedem videoclipul în continuare.