„Această piesă este într-adevăr despre supereroi, însă diferența dintre ei și cei pe care îi vedem pe ecrane, în filme, este că aceștia există în realitate, și luptă împotriva răului fără superputerile unor eroi fantastici. Superputerile adevăraților eroi rămân curajul, speranța și, desigur, cea mai mare superputere pe care o poate avea un om, dragostea”, a declarat The Motans despre noua piesă.
“Supererou” a fost compusă de Denis Roabeș, acesta fiind inspirat și emoționat de povestea filmului. Producția muzicală îi aparține lui Viky Red, în timp ce videoclipul piesei a fost regizat de Matei Dima, cu Mișu Ionescu în rol de DOP, iar producția video a fost făcută de Viva la Vidra.
Povestea filmului regizat de Andrei Huțuleac este concentrată pe o tânără diagnosticată cu cancer, care își găsește refugiul în rândurile lui Ion Creangă. Distribuția este alcatuită din actori precum Matei Dima, Cosmin “Micutzu” Nedelcu, Teodor Corban sau Grigore Silișteanu, iar toate veniturile obținute din încasările filmului vor fi donate fundației „Hospice Hope”, care ajută copiii bolnavi de cancer în lupta lor cu acest diagnostic crunt.
“Este foarte ușor să regizezi un videoclip când jumatate din el conține scene din film, iar cealaltă jumătate îi are în centru pe Denis și Maya, actrița principală din film. Sperăm să veniți la film, este cel mai bun pe care l-am produs până acum. Doar ca fun fact, Denis a plâns și a râs la el, deci credeți-mă pe cuvânt că nu o să regretați. Vă va da el banii înapoi pe bilet dacă nu vă place!”, a spus Matei Dima despre colaborarea cu The Motans.
The Motans este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din ultimii ani. Debutând în 2016 cu piesa Versus, artistul a ajuns repede la inima publicului, prin hituri precum „Weekend”, „Poem”, „Jackpot”, „August” sau „Înainte să ne fi născut”. Lansările sale ocupă constant topurile radio, iar cele două albume lansate până acum, „My Gorgeous Drama Queen (2018)” și „My Rhythm&Soul (2020)” s-au vândut în mii de exemplare fizice.