Melodia a fost scrisă înainte de Pressure Machine și, spune Flowers, temele explorate în versuri l-au condus de fapt pe calea scrierii și înregistrării acelui album. Flowers detaliază: „Aceasta a fost prima melodie scrisă după ce a trebuit să anulăm turneul Imploding The Mirage din cauza pandemiei. Recent m-am mutat înapoi în Utah și am început să fac excursii la Nefi, unde am crescut. Am descoperit că locul din care îmi doream atât de disperat să scap la 16 ani era acum un loc în care nu mă puteam opri să mă întorc. Am un fiu care se apropie de vârsta pe care o aveam în acel moment din viața mea. Cu „boy”, vreau să le spun mie – și fiilor mei – să nu se gândească prea mult la asta. Și să caute prioritățiile în viața lor. Pentru mine acum, cele mai importante lucruri sunt soția mea, copiii, cântecele mele și scena.”
Streaming Link: https://umusic.lnk.to/boyPR
Produsă de The Killers, Stuart Price și Shawn Everett, lansarea piesei vine înaintea turneului din America de Nord – cel mai mare din cariera lor de până acum – care începe în Vancouver, la Rogers Arena, pe 19 august.