„A fost dragoste la prima audiție, am simțit că piesa făcea parte din mine. Mă bucur tare pentru duetul acesta, ne doream să colaborăm împreună de mai mulți ani și cred că lucrurile bune merită așteptate.”
Cântecul a fost compus de Adrian Sînă, care a scris și versurile alături de Zanfir Maria Georgiana, Darabană Nicoleta și Radu Izabela-Mihaela. De instrumentalul track-ului s-au ocupat Andreas Oberg și Achim Dorin-Marian, cel din urmă realizând și mix-ul și master-ul melodiei.
Asculta piesa: https://Asculta.lnk.to/InimaAlbastraPR
„Inimă albastră” este o piesă de dragoste, nostalgică, care aduce în prezent o poveste de iubire din trecut. Aceasta reliefează faptul că nepăsarea și neglijența pot transforma o „inimă roșie” (ce poate fi interpretată drept o relație plină de pasiune și emoție) într-o „inimă albastră” (mai precis, într-o relație distantă și rece).
Videoclipul, regizat de Ionuț Trandafir, îi surprinde pe Sore și Adrian Sînă în rolurile principale, într-o sală de cinema, în timp ce aceștia vizionează un film de dragoste. Deși inițial, personajele par a fi străine, spre sfârșitul clipului putem deduce că imaginile derulate pe marele ecran transpuneau, de fapt, relația celor doi din trecut.
Sore a fost foarte activă în showbiz încă de la o vârstă fragedă. După ce a jucat unul dintre rolurile principale în serialul de mega succes, „Pariu cu viața”, Sore și-a început cariera muzicală solo cu hit-uri precum „Different”, „Beautiful life”, „Dor să-ți fie dor”, „Când e vremea rea” sau „Noapte caldă”, în colaborare cu Bere Gratis, care au acumulat milioane de vizualizări și au ocupat poziții fruntașe în mai multe topuri muzicale. Artista s-a dedicat foarte mult și canalului ei de YouTube și recent a lansat un canal de YouTube și pentru fiica sa, Erin. Cea mai recentă colaborare a lui Sore, “I’m Gonna Miss You”, alături de DJ Sava, ocupă primele locuri în topurile radio din România, Bulgaria, Croația sau Spania. Anul acesta, Sore a mai lansat piesele „E OK”, împreună cu Mark Stam, și „Fake It”.
Adrian Sînă este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, producători români. Artistul a căpătat notorietate când a înființat trupa Akcent, alături de care a lansat hit-uri precum „Dragoste de închiriat”, „My Passion”, „Ți-am Promis”, „Jokero”, și „Buchet de Trandafiri”, care au strâns milioane de vizualizări și s-au clasat pe primele poziții în diverse topuri muzicale. În 2010, Adrian și-a început cariera solo. De atunci, acesta a lansat numeroase hit-uri, printre care se numără „Hold On”, „Angel”, „Arde ceva”, și a compus pentru artiști de top din Romania. În 2011, acesta a făcut parte din juriul competiției muzicale X-Factor, iar în 2019, a fost ales de către Walt Disney Pictures pentru a da voce personajului Darwin din live-action-ul „G-Force”.