Sorin și Viorel Stanca sunt doi frați din București, care fac muzică încă de la vârsta de 5 ani. Cei doi au urmat cursuri de canto la Palatul Copiilor, au participat la spectacole naționale în cadrul acestei instituții. Cei doi pot fi numiti si cascadorii muzicii, ”pentru că așa cum e în viață, pentru a ajunge să faci ceea ce iubești, treci prin mai multe etape”, spun ei. La un moment dat, au luat o pauză de la muzică și așa au ajuns să practice handbal de performanță, și mai apoi, cascadorie, cu nimeni altul decât Szobi Cseh.
În prezent, au propriul studio de înregistrări, o trupă de evenimente în care activează și multe single-uri care așteaptă să fie lansate. Iar unul dintre ele este „La Vale”, o colaborare româno-portugheză care sună mai mult decât interesant.
Piesa „La Vale” este de petrecere și bună dispoziție, un Reggaeton cu influențe folclorice, mai exact. De producție și de versuri s-au ocupat TBoys și Krissa care formează o echipă muzicală de peste 5 ani, iar de strofă în portugheză responsabil se face Rickardo.
”Ne-am dorit să compunem o piesă care să îndemne lumea să iasă la dans. Noi am crezut că pentru a stârni interesul publicului e bine să folosim elemente folclorice care să aducă bunăvoie ascultătorilor. Astfel, imaginația ne-a luat-o “La Vale”. Iar videoclipul piesei are în spate o poveste simplă. Vecinul (Rickardo) deranjat de gălăgia ce se aude de vis-a-vis vine să vadă ce se întâmplă, dar are o surpriză neașteptată. Îi place muzica și se alătură petrecerii. Totul se petrece într-o zona pitorească, mai exact într-un sat din Curtea de Argeș. Am ales să filmăm într-o casă tradițional românească nerecondiționată, construită în jurul anului 1945. Am vrut să fie un videoclip ușor amuzant, cu accente tradițional românești și totodată fresh”, a declarat Sorin Stanca.
Krissa, vocea feminină care cântă refrenul piesei „La Vale” este din Ploiești și se descrie simplu – o fată care iubește muzica și muzica o iubește pe ea. Este o voce versatilă, care poate cânta cu ușurință orice gen muzical, inclusiv folclor.
Rickardo este un artist Trap, Reggaeton, Hip-Hop, Drill, originar din Angola, care a devenit cunoscut pe YouTube datorită aparițiilor sale inedite și a piesei „Te vreau în seara asta”. Rickardo s-a îndrăgostit de limba română când a auzit pentru prima dată vocea feminină de la metrou care anunța închiderea ușilor și stațiile următoare. De atunci a decis nu doar să rămână în România, ci și să cânte și să învețe această limbă frumoasă și elegantă, după spusele lui.
Așadar, „La Vale”, e o piesă al cărei videoclip a fost filmat la Curtea de Argeș și care transmite voie bună și un vibe de petrecere perfect pentru vara aceasta. Iată de ce credem că o vei ascultă pe repeat.