Lou Bega, pe numele său complet David Lubega Balemezi, este un artist german care a atins faima mondială încă din anii `90, datorită super hitului Mambo No. 5, care a fost no. 1 în 21 de țări și nominalizat la Premiile Grammy. De-a lungul carierei, a vândut 7 milioane de albume, 6 milioane singles și 40 milioane de compilații. Albumul său „A Little Bit of Mambo” este certificat Triple Platinum în America și are Diamond Status în Franța. A câștigat numeroase premii din industrie de-a lungul carierei, precum World Music Awards și Echo.
Lou Bega vine România cu un super show în cadrul We Love Music Festival, în cea de-a doua zi a festivalului, pe data de 19 august. Iată ce mesaj are pentru fanii români:
„Doamnelor și domnilor, vă aștept la We Love Music Festival, în Vâlcea, Fețeni, vara aceasta, pe 19 august. Luați-vă biletele acum, vă aștept la cel mai tare festival experiență al verii! Watch it!” a transmis acesta prin intermediul unui mesaj video postat pe pagina de Instagram a festivalului.
Pe lângă Lou Bega, pe scena festivalului vor urca peste 30 de artiști români și internaționali, nume sonore precum Ronan Keating, ATB, Jay Sean, Outlandish, Blue, 3 Sud Est, Connect-R, Dr Alban, Nana, Haddaway, Oceana, Ottawan, DJ Project, Arsenie ex. O-Zone, N&D, Melody Thornton ex. Pussycat Dolls, Class, LA, Body & Soul și alții. Gazdele evenimentului: reputatul om de radio și TV Liana Stanciu și îndrăgitul artist și MC Nick de la N&D.
Festivalul se desfășoară pe parcursul a 4 zile, între 18 și 21 august, în aer liber, într-un loc de poveste, Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, chiar la marginea pădurii. Este cea mai mare adunare de artişti din epoca de aur a muzicii, pe care a găzduit-o România vreodată! Patru zile magice de festival, cu peste 30 de nume sonore de la noi și de afară!
We Love Music Festival va fi o experiență de neuitat pentru public. Pe lângă un line-up cu artiști de top din România și internaționali, participanții se vor bucura și de un parc de distracții amenajat în spațiul unde se desfășoară festivalul. În plus, evenimentul va găzdui și un food court și food trucks cu mâncare pentru toate gusturile. Astfel, festivalul va fi o experiență perfectă atât pentru tinerii puși pe distracție, cât și pentru familiile cu copii, care vor regăsi la We Love Music Festival tot ceea ce au nevoie pentru un weekend memorabil.
Show-urile live de pe scenă vor fi completate de Mega Petrecerea Disco Anul 2000, unde petrecăreții vor putea dansa de seara până în zorii zilei.
Biletele s-au pus în vânzare și sunt disponibile aici.
Intră în atmosfera We Love Music Festival și ascultă playlist-ul de festival aici: https://youtube.com/playlist?list=PL9g7044TT2Ywann_XcsP16tviEg2hDdcv
Urmărește We Love Music Festival aici: https://www.instagram.com/welovemusic.festival/ https://www.facebook.com/Welovemusic-Festival-108877955100176