După câteva piese, la care a lucrat cu Marius Moga și o colaborare cu Ioana Ignat, tânărul pregătește noi surprize muzicale despre care ne-a povestit într-un interviu exclusiv pe care îl puteți citi în continuare.
WeLoveMusic: Salutare, Sebastian. Ai lansat cu Ioana Ignat o piesă senzațională “Inimă naivă“, pentru care ați filmat într-un studio SF special de care ești legat cumva…
Sebastian Dobrincu: Sunt legat de acel studio, pentru că este vorba de star-up ul pe care l-am început împreună cu Marius Moga. Cu asta ne ocupăm, producție virtuală, creem astfel de cadre imaginare, cadre magice, le aducem la realitate. Și cred că produsul vorbește de la sine, arată SF acel studio de filmare.
Ați filmat într-o “bucătărie” și pe “Marte”, deși nu erați acolo…
Gândește-te că tot ce se vede în videclip este filmat într-un studio virtual, secvențele filmate cu Ioana din metrou, cele de pe Marte erau într-un platou, adică pe numai 5 metri pătrați. Asta era magia legată de producția virtuală.
Apropo de Ioana. Ai făcut piesă cu ea deși la prima ta lansare ai făcut cunoștiință cu Jo și mă gândeam că faceți o melodie împreună…
Am și cu Jo un proiect, o să avem în următoarele săptămâni o piesă. Răbdare…
Să ne întoarcem la Ioana Ignat… A cui este Inima naivă din piesă?
Cred că a oricui, toată lumea trece o dată prin viață când iubește naiv și cred că se regăsește în versurile piesei. Nu e neapărat vorba de mine sau de ea. S-a creat o poveste frumoasă bazată pe ce am trăit amândoi și asta am reușit să facem.
Ai cunoscut-o acum pe Ioana sau mai demult?
Cred că ne știm de un an și ceva. Ne-am împrietenit între timp, ne-am apropiat, ne înțelegem destul de bine.
V-ați apropiat mai mult…
Ne-am apropiat ca și prieteni. Momentan sunt singur, nu s-a concretizat nimic până acum.
Să ne întoarcem la videoclip, la ce faci tu. Cât au durat filmările?
Am lucrat patru zile la acel videoclip, s-a muncit enorm. Inițial ne propusesem să tragem totul într-o singură zi dar cu tehnologia asta nouă am mai greșit, am reluat filmările. Cred că a meritat, condițiile au fost destul de nasoale, însă a meritat. Era perioada cu Crăciunul, când afară era ger, a fost destul de greu, dar a ieșit un produs cool. E primul din mai multe proiecte, vor urma și altele, ne bucurăm că piesa a plăcut oamenilor, a făcut cifre frumoase și a ajuns la inimile lor.
Ai venit special în țară pentru ziua fratelui tău, David (ne-am întâlnit la party-ul surpriză al fratelui mai mic, n.r.)?
Da, am venit în România special pentru ziua lui David. Am un singur frate care face 10 ani, mai am unul mijlociu.
Ce alte pasiuni mai ai în afară de muzică?
Uite sportul este una din marile mele pasiuni, alerg non stop, acum îmi pune vremea bețe în roate, însă alerg pe bandă acasă. Ies cu prietenii, citesc, fac lucruri normale nu lucruri nebune, vreau să fiu cât mai productiv, să evoluez cât mai mult.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Cred că sunt un tip ambițios, care întotdeauna încearcă să se autodepaseasca și să se reinventeze constant. Cred că asta e secretul unei vieți fericite și productive. Mereu să te autodepășeșți, să țintești cât mai sus și asta încerc să fac, să iau provocări noi și să încerc să le depășesc.
Cum te-ai prezenta cuiva prima oară care nu te cunoaște?
Cel mai probabil, sunt Sebastian Dobrincu, 22 de ani, un tânăr român antreprenor, muzician și cred că asta ar fi descrierea, pentru că așa mă cunosc majoritatea.
Ce ne poți spune despre colaborarea cu Jo?
Ce pot să zic, trebuie să ascultați piesa că să o înțelegi. Lucrăm la ea de foarte mult timp, dar s-au amânat lucrurile, ne-a dat pandemia peste cap un pic. Este o super piesă, o melodie de vară pentru care avem planificat un super videoclip, în spațiul virtual. Abia aștept să o audă toată lumea.
Știu că vei lansa un album, câte piese vor fi pe el?
“Inimă naivă” a fost abia prima piesă în limba română, încercăm să schimbăm un pic direcția spre România ca să concretizăm aici un pas de început apoi vedem cum ne ținem și de piața internațională, despre care știai tu. Începusem cu piese în engleză dar ne-am dat seama că există o piață locală mai abordabilă aici, apoi mă vedem ce se întâmplă.
Există o plăcere pe care ți-ai refuza-o…
Nu sunt o persoană materialistă, nu mă atașez de mașini sau obiecte materiale, în general. Uite, pentru unii viciu ar fi alcoolul, țigările… eu n-am avut interacțiuni cu niciuna din ele. Am fost atât de norocos în viața asta să ajung în punctul în care dacă îmi doresc ceva să și obțin, dacă e vorba de un lucru material. Dar nici nu setez ținta atât de sus când e vorba de lucruri materiale să realizez că am tot ce mi trebuie în prezent și asta mă împlinește în fiecare zi. Cursa asta continuă după avuții materiale, posesii, este o cursa materială care nu se termină niciodată și cu cât îți dorești mai multe cu atât apare următoarea dorința.