LOGO-We-Love-Music-250x73-backgr-negru

we ❤️ music

Interviu: Raluca Leoacă “Scena este locul în care mă exprim artistic, cu senzații unice”

Cu o experiență de peste 20 de ani ca muzician, artist și vocal-coach, Raluca își dezvoltă acum propriul brand Zdrang Music. Cunoscută și din show-ul X Factor unde a fost vocal-coach, dar și din numeroasele apariții alături de artiști celebri aduce un concept nou potrivit vremurilor.

Zdrang Music vine în ajutorul tinerilor artiști, și a celor ce vor să învețe muzică chiar și de la distanță! În plus, are și proiectele sale solo despre care ne-a vorbit în continuare.

WeLoveMusic: Raluca, de când și de unde pasiunea pentru artă, pentru muzică?

Raluca Leaocă: Pasiunea pentru muzică o am de foarte de mică, insuflată de părinții mei, care m-au făcut să iubesc muzica, arta, frumosul. La mine în familie s-a ascultat foarte multă muzică, s-a vorbit de trupe celebre și am o discografie impresionantă adunată de ei. De la ei am învățat să apreciez și să iubesc muzica și arta în general. Încă de la o vârstă foarte fragedă mama mă ducea la spectacole, la operă, la concerte de muzică clasică, acestea fiind o rutină. Desigur că s-au gândit că eu să merg pe acest drum… și realizez cât de norocoasă am fost să mă nasc într-o familie care iubește arta și muzica. La 3 ani, eram pe scenă cu primii mei pași de balet…împinsă fiind mai în glumă mai în serios în scenă de mama, la momentul la care a trebuit să întru eu…. , și din secundă aceea am iubit enorm dansul. Am dansat cu o mare bucurie foarte mult timp, simțind de fiecare dată pe scenă emoții, pe care nu le pot descrie în cuvinte… Am studiat mai apoi pianul, apoi voce, și am mers pe drumul acesta, finalizând studiile de licență și master în ”Jazz-Muzică Ușoară” și respectiv ”Muzică și Cultură Pop” în cadrul Universității Naționale de Muzică Bucureșți. Am studiat cu mare bucurie și entuziasm ceea ce am simțit că-mi este menit să fac… și anume, MUZICĂ.

Ești un vocal-coach de succes. Care este secretul tău în acest sens?

În primul rând, pasiunea pentru muzică și artă și mai apoi studiul serios în domeniul în care activez acum, au făcut să primeze știința în munca mea cu elevii, dedicându-mă meseriei ca să zic așa, condusă fiind de dorința de perfecționare și adaptare la tot ceea ce-i nou în domeniu. La 23 de ani eram deja vocal-coach la ”Școala de Muzică Crina Mardare” și făceam parte din echipa de Vocal-Coach a Show-ului de talente “X-factor România”. Am lucrat cu zeci de voci, cu artiști celebri și am avut nenumărate satisfacții de la elevii pe care i-am pregătit pentru concursuri, admiteri în școli, licee și facultăți de specialitate din România și nu numai. M-am bucurat de fiecare reușită a elevilor mei și i-am încurajat atunci când nu erau la nivelul așteptărilor lor pentru că, și eu la rândul meu, am fost încurajată de mentorul și profesorul meu de canto Crina Mardare.

Care au fost cele mai dificile momente în cariera ta de muzician de până acum?

Nu pot spune că a fost vreun moment așa dificil în cariera mea, pentru că mereu a fost vorba de o muncă susținută, de eforturi cumulate dar pot spune cu siguranță că, nu toate porțile mi s-au deschis mereu, și că nu toate au fost mereu roz. Am învățat însă să merg înainte chiar dacă ceva nu mi-a ieșit sau chiar dacă un anumit moment, nu a fost așa cum mi l-aș fi dorit. Pot face referire la un moment, chiar înainte de a da examenul la Conservator când, am fost la o preselecție pe care nu am luat-o și primul impuls a fost să nu mai dau la Conservator. Și totuși am dat la Conservator și am intrat… prima. Sunt momente în care poți fi dezamăgit, însă momentul acela nu te definește, nu te reprezintă. Cred că suntem de fapt undeva la mijloc, suntem suma dintre succesele și eșecurile noastre. Este important să învățăm să ne evaluăm la adevărată valoare, desigur cu modestie, să ne apreciem calitățile, să ne știm defectele deopotrivă, că să le putem atenua și apoi să îndrăznim să depășim orizonturi noi, atunci când ne simțim pregățiți.

Care este cea mai mare realizare din cariera ta de muzician?

Mai mică sau mai mare, fiecare realizare a mea a fost o piatră la cariera mea de muzician, și după cum am povestit mai sus, cred că prima și cea mai importantă realizarea mea a fost locul întrării mele la Conservator, la secția dorită ”Jazz-Muzică Ușoară” după care a urmat proiectul X-Factor. Fiecare proiect din care am făcut parte alături de artiștii cu care am colaborat și la care am lucrat cu mare entuziasm mi-au adus satisfacție iar acum, după 10 ani de experiență ca vocal-coach pot sublinia, începutul realizării propriului brand, schițat sub numele de ”Zdrang Music”.

Spune-mi mai multe despre ”Zdrang Music” și cum a luat el naștere?

”Zdrang Music” s-a născut tot din pasiunea mea pentru muzică dar și urmare a experienței mele de peste 20 ani că muzician. Inițial ca o pagină de instagram, în care am vrut să vin cu mai multe informații și content de specialitate către urmăritorii mei, apoi am decis, în urmă solicitărilor din partea publicului meu urmăritor ca ”Zdrang Music” să fie locul în care cei pasionați de muzică pot să se educe muzical- vocal, instrumental, să se pregătească pentru show-uri muzicale, să-și dezvolte abilitățile artistice sau pot veni să cânte doar pentru sufletul lor. Zdrang Music este în faza incipientă, însă cu multe idei faine și sunt sigură că cei pasionați de artă vor găși aici un prieten de nădejede.

Îți place mai mult pe scenă ca și performer sau postura de vocal-coach?

Îmi plac ambele în egală măsură. Este un echilibru perfect între cele două. Încă din timpul facultății când cântăm într-o trupa de cover-uri am realizat că-mi doresc o implicare și mai mare în domeniu, ceva mai complex. Muncă alături de elevii mei presupune multă răbdare, dedicare, intuiție și este de asemenea extrem de provocatoare și satisfăcătoare. Scena este locul în care mă exprim artistic, cu senzații unice și cu un altfel de satisfacție, de împlinire sufletească și înaltă vibrație.

Am văzut la descrierea ta și titulatura de songwriter. Ce ne poți spune despre acest lucru?

Eu am început să-mi scriu muzica de foarte mult timp, și de ceva vreme scriu și pentru alți artiști. Să scrii propriile trăiri în piesele pentru tine sau pentru alți artiști și să ajungi la inimile oamenilor este o satisfacție enormă! Mai întâi am început să scriu pentru proiectul meu personal Luka /Raluca Leoaca, iar apoi am compus versurile unei piese cu care Jo (Ioana Anuța) acum foarte mult timp a concurat la Mamaia Copiilor. Am făcut o pauză după care m-am reapucat de scris, în primul rând pentru proiectul meu personal, dar și pentru câteva proiecte ale elevilor mei, dintre care menționez piesă de debut a Raisei Moscviciov ”Fericirea mea” în 2018. În curând va urma un nou debut cu o piesă scrisă de mine, a uneia dintre elevele mele.

Hai să te întreb ceva mai personal. Ce-ți place să faci în timpul liber?

Timpul meu liber îmi place să-l transform într-un timp de calitate, pentru dezvoltarea proprie, să citesc ceva interesant, să studiez la pian sau să-mi fac exercițiile de tehnică vocală, să fac sport, să fac cursuri de dezvoltare personală și de perfecționare, să mă plimb în natură, să mă întâlnesc desigur cu prietenii, să privesc un serial sau un film de calitate, să ascult un concert, o piesă de teatru și lista poate continuă desigur.

Ce proiecte noi pregătești?

După lansarea piesei ”Rolul secundar” a trecut ceva vreme și îmi doresc să lansez cât de curând noua piesă. Este vorba de o piesă pe care am scris-o înainte de pandemie și căreia urmează să-i fac un videoclip și să o lansez sper eu, cât mai repede.

Cum ai încuraja pe cineva la început de drum în cariera muzicală?

Să-și urmeze visele, să creadă în el și să înțeleagă că muzica înseamnă talent, pasiune, dedicare, dar și foarte multă muncă și perseverență. O piatră e posibil să nu se spargă în urmă, a o sută de lovituri ci se poate sparge poate la a sută una lovitură nu datorită doar ultimei, ci datorită celor o sută dinainte cumulate, cu ultima. De aici înțelegem că e importantă consecvența și perseverență pentru a ne realiza visele și succesul! So, go for it!

we ❤️ music

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT