we ❤️ music

Interviu: Inna “Mi-a fost greu fără viața mea obișnuită, în care călătoream mereu, mergeam la concerte”

Solista cu succes internațional, Inna, pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, are planuri multe și anul acesta.

WeLoveMusic a stat de vorbă cu solista și ce am aflat puteți citi în continuare.

WeLoveMusic: După un an 2020 foarte plin ce-ți dorești pentru anul acesta din punct de vedere al carierei?

Inna: Îmi doresc foarte mult ca muzica mea să se audă peste tot în lume anul acesta.

Pandemia te-a afectat în vreun fel? Financiar sau psihic? Te-a înstrăinat de prieteni?

Mi-a fost greu fără viața mea obișnuită, în care călătoream mereu, mergeam la concerte. Și pe părinți i-am vizitat mai rar, ca să mă asigur că îi protejez. În rest, am muncit în continuare (am făcut muzică, am filmat videoclipuri), am fost activă.

Îți mai amintești cine ți-a spus prima oară că ai voce? Cine ți-a dat o mână de ajutor în carieră?

Cred că părinții mei și bunicii au urmărit și au văzut că îmi place să cânt, că dădeam mereu spectacole la bloc și așa am ajuns ulterior să iau lecții de canto, să merg la festivaluri, concursuri.

Ce planuri muzicale ai pentru următoarea perioadă?

Am multe piese pe care le-am înregistrat și pe care urmează să le lansăm. Până atunci, mă bucur foarte mult că cel mai recent single  ”Flashbacks” se bucură de atât de multă susținere din partea fanilor din întreaga lume și că este pe locul 55 pe Shazam în lume, pe locul 3 pe radio în Rusia, pe locul 1 pe radio în România, în Turcia, Bulgaria, Ucraina crește în topuri.

Tu și echipa ta plănuiți și filmările unor videoclipuri?

Da, am pregătit deja câteva videoclipuri pe care urmează să le lansăm. Chiar am filmat super mult și abia aștept să le împărtășesc cu voi!

Te vom mai vedea și în televiziune? Ți-ar plăcea încă un show tv?

Sper să ne revedem curând în proiecte de televiziune. Ultima experiență cu “Masked Singer” mi-a plăcut super mult!

Ai participa la un reality show de supraviețuire?

Nu, nu aș participa, deși îmi place să fac sport, mă antrenez la sală, mă dau cu skateboardul, cu rolele, cu bicicleta, fac snowboard, înot, sunt o fire activă. Dar mi-ar ocupa mult timp pe care nu îl am în acest moment.

Cu cine ți-ar plăcea să faci o colaborare muzicală sau să urci pe aceeași scenă?

Pentru colaborare muzicală, am mai mulți artiști pe wishlist, sper să se și îndeplinească în curând.

Îmi doresc să urc pe scenă cât mai curând, este greu să stau departe.

Te ai gândit la o nouă vacanță?

Mereu mă gândesc la o nouă vacanță, pentru că îmi place mult să călătoresc, iar perioada aceasta cu restricții m-a motivat și mai mult să merg spre noi destinații atunci când este posibil și totul este safe. Nu am ales încă destinația următoare, fac research!

Ce îți dorești pentru urnătoarea partea a anului?

Muzică, muzică, muzică, călătorii și să am oamenii dragi aproape.

we ❤️ music
Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT