LOGO-We-Love-Music-250x73-backgr-negru
Search
Close this search box.

we ❤️ music

Connect-R vine cu „Angela”! Cel mai nou single al artistului se lansează azi! „E despre femeia care e prinsă în colivia de aur!”

Tot ce cântă și lansează Connect-R, cel mai bine cotat artist al momentului, este hit! Artistul are multe de pregătit, pe lângă proiectul „Te cunosc de undeva” de la Antena 1 și spectacolul de pe 9 iunie 2024 de la Arenele Romane, „Ziua lui Ștefan, dar asta îi dă o energie debordantă și îl inspiră să lanseze piese una și una. Azi, Connect-R o aduce pe „Angela” în fața fanilor săi și o face cu inima deschisă. Dacă „Rita” a avut succes, „Angela” se pregătește să rupă și ea topurile și să ajungă cât mai sus.

„”Angela” e despre femeia care e prinsă în colivia de aur, fie a căsătoriei sau o relație în care există foarte mult atașament și deși știe că totul e toxic ea nu poate părăsi pentru că îl iubește. Cred că e cazul multor femei cât și al puștoaicelor tinere. Atunci când știi că ar trebui să părăsești corabia dar pentru că ești foarte atașat ar trebui să suferi, să stai să suferi și nu prea îți vine!”, a povestit Connect-R despre noua lui piesă pe care o lansează azi, în colaborare cu Hood Famous. Ca de obicei, muzica și textul piesei îi aparțin iar videoclipul piesei „Angela” este realizat de Cristi Roman.

 Connect-R pregătește un super show pe 9 iunie la Arenele Romane, „Ziua lui Ștefan”

 Așa cum și-a obișnuit fanii, Connect-R își serbează și anul acesta ziua la Arenele Romane.

 Pe 9 iunie 2024, va fi mare petrecere de “Ziua lui Ștefan“! Un eveniment unic care crește de la an la an pentru că organizatorii știu că lucrează cu un artist valoros și extrem de apreciat.

Fără doar și poate, Connect-R este unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi și extrem de ocupat și solicitat. În paralel cu participarea sa în cadrul celui mai tare show de transformări, “Te cunosc de undeva”, Connect-R are agenda de concerte foarte încărcată. Dar asta nu îl împiedică să pregătească un show efervescent la Arenele Romane, chiar de ziua lui, pe 9 iunie, atunci când va împlini  frumoasa vârstă de 42 de ani.

 “Așa cum v-am obișnuit de ziua mea, 9 iunie, se ține, da? Vă invit la un super show alături de familia mea muzicală și bineînețeles, mulți colegi! Dacă țineți minte, în 2019, invitatul supriză a fost Florin Salam, anul trecut a fost Narcis de la Bărbulești iar anul  ăsta va fi… Dacă v-ați dat seama, lăsăți-mi un comentariu, dacă nu, vă aștept pe 9 iunie, la Arenele Romane!”, a spus, entuziasmat, Connect-R.

Biletele pentru Ziua Lui Ștefan sunt disponibile aici.

 

Connect-R’s Social Media Pages

Instagram | YouTube | Facebook

we ❤️ music
Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT