Deși până acum AVA a lansat piese de dragoste care au ajuns la sufletele oamenilor, piese motivaționale, dar și melodii inspirate din propriile trăiri, acum artista ne arată o nouă latură de-a sa, una mai senzuală și mai vulnerabilă.
De-a lungul timpului, vocea sa remarcabilă, transpusă prin melodiile tradiționale în variantă pop, remake-uri autentice cu note fresh de dance și deep-house, au făcut-o pe AVA să ajungă rapid la public.
Însă, de această dată, noul single fresh – „Damelo” vine cu o versiune mai îndrăzneață, versurile fiind și ele pe măsură.
AVA ne spune că dacă știi cum să o faci, este pe atât de ușor…dar totul stă în felul cum te porți și în atitudine.
„ Esto es amor aqui so Dameló, dameló, dameló, dameló
Esto es amor aqui …”
Versurile melodiei sunt o combinație de engleză cu spaniolă și au fost scrise de Dorian Micu. De muzică s-au ocupat Dorian Micu și Andreea Avarvari (AVA), producția a fost asigurată de Mihai Grecan și Dumitrescu Alexandru (Acxel), iar mix-masterul de Dumitrescu Alexandru (Acxel).
„Damelo” este acea piesă de vară, fresh, pe care o asculți în club și care reprezintă începutul frumos al unei posibile relații, presărată la început cu tatonare, suspans și atracție sexuală deopotrivă, chimia fiind prezentă pe tot parcursul single-ului.
În perioada următoare, AVA vrea să dezvolte multe proiecte inedite în cadrul Casei de Producție – Sonus Records, pe care o are alături de Mihai Grecan, dar și la fabrica de talente, la Music City.
Tot în scurt timp, urmează să lanseze și videoclipul single-ului Damelo, care cu siguranță va fi unul fierbinte și va ține cu sufletul la gură pe toată lumea.