Băiatul lui Ilie Dumitrescu a primit un nou contract după ce a participat la showul transformărilor, “Te cunosc de undeva” de la Antena 1. De dată aceasta, Toto Dumitrescu a primit un nou rol în serialul “Adela”, produs de Ruxandra Ion, difuzat în fiecare seară de joi de la ora 20.30. Toto Dumitrescu este cunoscut din pelicula “Un pas în urma Serafimilor”.
Toto îl va interpreta pe Floppy, un personaj cu totul diferit faţă de ce a mai jucat până acum. Floppy şi-a trăit întreaga copilărie la orfelinat, împreună cu Mihai şi Călin. Fiind mai mic, reuşea cumva să atragă cele mai multe probleme, însă prietenia cu Călin l-a ajutat mult. Nu s-a ţinut de şcoală şi nici nu se poate spune că şi-a dorit mare lucru vreodată de la viaţă. Momentul care îi schimbă viaţa este reîntâlnirea cu Călin, în timp ce spăla parbrize într-o intersecţie.
„Este un rol care, personal, mă pune într-o oarecare dificultate deoarece nu mi-a lipsit acoperișul sau căldura părintească atât de mult cum i-au lipsit personajului meu. Ca să pot ajunge să trăiesc mai profund ceea ce a trăit acest personaj, am dezvoltat ‘orfanul’ din mine prin empatia pe care am avut-o vorbind cu copiii orfani pe care i-am vizitat (în perioada sărbătorilor). În ceea ce privește proiectul în sine, sunt, în mod clar, entuziasmat, onorat și mișcat de faptul că fac parte dintr-un proiect de asemenea anvergură”, a declarat Toto Dumitrescu.