WeLoveMusic: De când a început pasiunea pentru muzică?
Andrei Cavassi: Sunt la a patra generație de muziceni în familie, bunicul, tata și străbunicul au fost toți muzicieni și toți au avut un dar al familiei, ca să zic așa. Cei din partea mamei au fost medici de 5 generații. Eu am mers pe muzică, n-am avut-o cu învățatul. Tata e violoncelist de 50 de ani în filarmonica George Enescu, bunicul a fost dirijorul operei iar străbunicul a fost tenor.
Tu nu ai avut și voce, nu ai încercat să cânți?
Doar la karaoke. Dar mai și cant. Părerea mea că talentul unui artist ține mai mult în interior și în suflet. Că e pian, că e saxofon instrumentul e doar o unealtă prin care ne exprimăm simțămintele.
Când ai început prima oară să cânți?
Am început pianul la 7 ani pentru că eram prea mic pentru violoncel. Eram și slab, nu că mi-a plăcut mie să studiez la pian, mă lua profesoara și mi punea degetele pe clape dar îmi plăcea foarte mult să compun. Apoi când m-am apucat de violoncel, când plecau ai mei de acasă mă duceam la pian și mă apucăm să compun. Cumva s-a perpetuat de-a lungul vieții, nu mi-a plăcut niciodată să respect rigorile astea alea muzicii clasice, să ascult de profesori, La noi la muzica clasică e foarte strict totul, trebuie să respecți ca un robot tot ce spune profesorul. Pentru că se cânta doar în felul ăsta că dacă îl cânți în alt fel nu e bine. La 11 ani am crescut un pic și am început pe violoncel.
Ce a urmat pentru tine?
Am urmat liceul de muzică George Enescu, apoi Conservatorul. Îmi plăcea muzică dar eu ascultăm rock, Guns n Roses, Iron Maiden, eram atras de partea asta mai spre rock, comercială. Asta clasică mai puțin. Pentru că erau niște rigori prea mari. Când am plecat în Japonia am început să cânt muzică clasică.
Eșți genul mai rebel?
Da, am fost mai rebel, nu ascultam de ai mei, nu suportam profesorul să-mi spună cum să cânt. Acum cânt ce vreau și cum vreau. Noroc că pot să-mi aleg proiectele și muzica, ceea ce e o binecuvântare. Nu sunt prizonierul anumitor proiecte.
Câți ani aveai când ai plecat din țară?
Prima oară am plecat când eram student, și în fiecare vara făceam anumite școli. Apoi mi-am continuat studiile în Hamburg, am plecat în America de Sud, am fost plecat mult. Cu adevărat, în Japoinia, am plecat la 26 de ani, cu un contract acolo, solo, prin agenție. Am plecat practic să înlocuiesc un coleg, n-am prea vrut să plec acolo, mi se părea prea departe, că mâncarea nu-mi plăcea, că femeile nu mă atrăgeau. Când am ajuns acolo mi-a plăcut super mult. S-au legat lucrurile cumva. Am zis că e o posibilitate de a câștiga mai mulți bani decât în România și am plecat. Din aproape în aproape s-au legat lucrurile. Acolo e o piață muzicală foarte diferită în care ai libertatea de a cânta ce vrei, cum vrei. Fiind european ai mai multe uși deschise, e altceva ca artist.
Ți-ai luat casă acolo?
Stau cu chirie. În Tokyo să cumperi o casă e ceva wow. Plăteam 2800 euro pe lună la o cameră în centru, parcarea era 20 de dolari pe oră, taxiul de la aeroport pană acasă 300 de euro. Foarte scump.
Dacă viață e scumpă cred că ești și tu scump…?
S-au legat lucrurile dar primul contract a fost super greu, aveam 200 de cântări pe lună, aveam 5-7 pe zi, cu o zi liberă pe săptămână, 20-40 de minute o cântare. A fost greu, iar în ziua liberă trebuia să fac cumpărăturile, le căram cu valiza.
Te-ai adaptat la obiceiurile lor?
Foarte ușor m-am adaptat. La ei societatea e cumva întoarsă pe dos. La ei femeile sunt cele care plătesc masa bărbatului, ele îți pun haina pe spate, îți toarnă în pahare, toate gesturile astea pe care la noi le fac bărbații. Nu eram obișnuit.
Cât ai stat acolo?
Am stat acolo înainte de coronavirus, înainte de pandemie. Am venit aici pentru o confirmare pentru o agenție din Miami, să cânt în insule, în Bali în Hawai și trebuia să fac un demo. Iar în Japonia erau niște costuri imense, așa că am venit aici. Am venit pentru o filmare practic și acolo s-a închis țară, nu mai primesc străini. Trebuia să merg la Olimpiada, trebuia să am trei concerte și le-am pierdut. Am rămas aici de la începutul anului trecut.
Ai rămas aici și ai pierdut foarte mult…
Bani, timp, relații, de toate…
Ce urmează pentru tine?
Am mai multe proiecte pentru vara asta, cel mai aproape ar fi să plec în Grecia, Mykonos, să cânt acolo. Mai am un proiect cu Ambasada Japoniei, să cânt pentru ei. Am concerte prin țară.
Erai cunoscut mai mult acolo..
Eram axat pe piața de acolo pentru că în România nu aveam ce să fac, Cânt la violoncel și multe coveruri.
Te-ai gândit să faci un spectacol și aici la Sala Palatului, când se vor redeschide?
Să o fac… Se schimbă lucrurile în bine și în România, observ o maturizare a publicului de aici.
Te-ai gândit să faci și o piesă cu cineva?
M-am gândit la o colaborare specială, la un artist potrivit imaginii mele. Carla s Dreams, Delia, The Motans mi-ar plăcea. N-am avut pană acum nicio colaborare cu nimeni, nici în Japonia.
Ce-ți mai place să faci în afară de muzică?
Am examen peste o săptămână pentru motor. Îmi plac sporturile nautice. Îmi place marea. Gătesc, îmi place să gătesc, mănanc orez în fiecare zi, mi-am luat o mașină de făcut orez. Merg la sală. Îmi plăcea orezul de mic.
Dacă te-ai întoarce ți-ar plăcea să reiei proiectele de unde le-ai lăsat?
Unele da, altele nu, de exemplu cu olimpiada nu se mai poate. Sunt pasionat de muzică, de cinematografie, muzică pe care o fac merge și pentru filme. Fac acum o filmare la aeroport pe muzică mea.
Nu te-ai gândit să faci un documentar despre tine și familia ta.
Am fost de rupt de familie, dar nu m-am gândit. Muzică e muzică pană la urmă.
Nu ai cetățenie, nu te poți întoarce?
Mă puteam întoarce doar dacă eram căsătorit cu o japoneză. Ei au o viza anuală de artiști, o dată pe an te poți întoarce. Nu poți fi plecat decât de un an. Dacă te însori și divorțezi, ai pierdut-o. Sau să stai 20 de ani. E o țară mai închisă. Ei nu au vaccin, nu știu dacă se deschide. Viza asta de artist se obține super greu, trebuie să garanteze cineva pentru tine, să arăți că ai un job, o casă. Eu cântăm într-un loby, la un branch, la un hotel și a trecut prin fața mea un scaun cu rotile. Și a venit o tipă la mine care mi-a zis că vrea să mi-o prezinte pe mama ei care i-a plăcut cum cânt și vrea să-mi mulțumească. Eu nu aveam niciun chef, voiam acasă, însă m-am dus. Am fost la ea, avea 90 de ani, avea cea mai mare agenție de talente din Tokyo și a zis că vrea să-mi facă viza pe 3 ani în Japonia. Așa am făcut prima oară rost de viza. Am fost acasă la ea avea o vilâ imensă, superbă.
Ce-ți doreșți în continuare?
În carieră vreau să compun muzică, pana nu vii cu muzica ta nu e ok. Eu am făcut coverurile astea că să mă cunoască lumea mai ușor, să mă știe și să-mi crească popularitatea. Am 6 manageri, pentru diverse oferte. Aici n-am manager, tot ce am făcut am făcut eu, m-au chemat pe la radiouri ei. Îmi doresc să fiu împlinit, dacă muzica merge bine, încă nu mă gândesc la familie și copii, mi se pare greu să le faci pe amandoua o dată.
