LOGO-We-Love-Music-250x73-backgr-negru
andra gogan-deja vu

Andra Gogan, schimbare de look pentru videoclipul piesei “Deja Vu”

we ❤️ music
Una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi, cunoscută și cea mai urmărită tiktokăriță de la noi dar și ca solistă și dansatoare, Andra Gogan, a lansat un nou videoclip la piesa "Deja Vu". Pentru acesta a purtat o perucă și astfel apare de nerecunoscut.

Cea mai urmărită vedetă de la noi în același timp pe TikTok, instagram sau Youtube are mereu surprize pentru fanii ei. E vorba de Andra Gogan, vocea multor personaje din filme și seriale pentru copii dar și de la anumite reclame. Știți că pe lîngă ceea ce face solista, dansuri sau activitatea pe rețelele de socializare mai face și muzică. Iar de curând a lansat videoclipul piesei “Deja Vu” în care este de nerecunoscut. Pentru că tânăra folosește o perucă neagră și apare cu un tânăr pe care l-am văzut pe rețelele de socializare. Muzica a fost realizată de @iscriscris și @kasthajohn, Versurile piesei au fost făcute de @kasthajohn și @iscriscris, Instrumental: @shiftbby și @adicristescu iar piesă a fost mixată și masterizată de @imepicjulius. Piesă a fost compusă și produsă în studiourile Midiots și regizată de Mihai Laz & Răzvan Gogan, DOP: Alex Snopovschi. în videoclip apare tânărul dansator Matei Nicolae pe care îl găsiți la următoarea adresa de instagram –

https://www.instagram.com/sarcast.nik/
Follow Andra Gogan:
Instagram: https://www.instagram.com/andragogano…
TikTok: https://www.tiktok.com/@andragogan
Twitter: https://twitter.com/andragoganoff
Facebook: https://www.facebook.com/AndraGoganOff
Store: https://www.andragogan.ro
Management & Booking:
Razvan Gogan – razvangogan@yahoo.com

 

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
we ❤️ music

CONTACT