„ Bună, sunt vocea care îți spune întruna sună-l”, așa începe piesa care ne îndeamnă să ne facem curaj, să trăim viața fără regrete și să înfruntăm realitatea, oricât de dură și grea ar fi. Pentru Amedeo a fost nevoie să piardă ca să descopere, în cele din urmă, toate aceste lucruri.
„A fost nevoie să pierd că să pot spune « Bună » din nou fără remușcări. Piesa este pentru o persoană anume și vorbește despre o conexiune din trecutul meu, care a ridicat atâtea întrebări și a uitat de răspunsuri. De aceea am construit un dialog cu ea, cea care nu a mai fost să fie! Închei cu un sincer « Bună, știu că m-ai uitat, dar poate piesă asta îți va aduce aminte de mine », a declarat Amedeo.
Ușor, ușor, cariera artistică a lui Amedeo începe să prindă un contur inedit. Un tânăr cu vise mari și cu zâmbetul larg pe buze, din Călărași, Amedeo a lansat prima sa piesă, „ Ard Tot”, în luna septembrie a anului trecut, alături de Oana Marinescu. Melodia a strâns peste 200 de mii de streamuri în Spotify și se află în mai multe topuri ale radiourilor din România.