Air France a lansat noul său videoclip în care ilustrează măsurile de siguranță în timpul zborului, care cuprinde cele mai recente modificări conform reglementărilor în vigoare, și simbolizează esența companiei Air France. Prin acest videoclip, reprezentativ pentru cultura franceză, compania lansează o invitație de a călători către întreaga lume.
Videoclipul se desfășoară cu doi însoțitori de zbor care explică instrucțiunile de siguranță pasagerilor, călătorind împreună de la un reper iconic la altul în cele mai frumoase locuri din Franța, în ton cu melodii pline de viață, inspirate de musicaluri.Într-o clipă, pasagerii sunt transportați de pe treptele Hotelului Opéra Garnier la grădinile Palatului Versailles, de la însorita Riviera Franceză la legendarul Hotel Martinez. Plimbarea continuă prin podgoriile din Provence, muzee, o prezentare de modă, o terasă tipică franțuzească și de-a lungul Senei și a celebrelor sale librării. Atât de multe locuri fascinante care așteaptă să fie descoperite și admirate.
Ilustrarea măsurilor de siguranță se încheie în vârful turnului Eiffel, unde un echipaj Air France întâmpină pasagerii companiei aeriene.
În acest tribut poetic adus artei de a călători în stil francez, Air France ilustrează reguli elementare de siguranţă în timpul zborului într-un videoclip vesel, elegant și plin de culoare. După șase ani de la ultima lansare, acest film este adaptat pentru toate tipurile de aeronave și cabine.
“Prin lansarea acestui nou videoclip, exemplificăm tot ce are mai frumos de oferit Franța într-un mod emoționant. Întregul echipaj Air France este gata să urez bun venit pasagerilor noștri și să evidențieze acest stil de viață francez, atât de drag nouă, de îndată ce s-au îmbarcat la bordul zborurilor noastre. Abia așteptăm să redeschidem cerul, zbor după zbor, siguranța fiind prioritatea noastră absolută și constantă”,a declarat Catherine Villar, SVP Customer Experience Air France.
Videoclipul a fost produs de regizorul și scenaristul francez Romain Quirot. Muzica, creată special pentru această ocazie, a fost scrisă de Ludovic Bource, un compozitor francez care a câștigat un premiu César și un Oscar.