we ❤️ music

Ştefan Bănică şi Connect-R lansează melodia „Cât mi-e de dor”

Cu mai puţin de o lună înaintea spectacolului-eveniment de Crăciun, de la Sala Palatului, devenit tradiţie, Ştefan Bănică lansează single-ul „Cât mi-e de dor”, alături de Connect-R, cei doi artişti fiind responsabili şi de compoziţia melodiei.

CÂT MI-E DE DOR e un cântec care a venit lin, într-o după amiază. Și textul a venit imediat, dar cu o temă care m-a surprins la început. Parcă l-a dictat cineva. Eu, mai întâi, compun muzica, apoi scriu textul. După ce am terminat cântecul și am ascultat vorbele, am simțit nevoia instinctiv de încă cineva care să împărtașească cu mine aceeași experiență, dar văzuta din punctul său de vedere. Și, uite așa, am ajuns la Connect-R, care a adus în cântec propria lui poveste. Ne-am înțeles perfect de la început și admir ceea ce face ca artist. A fost și o provocare pentru mine. Piesa, așa cum e orchestrată, mă scoate din zona mea de confort. Sper să vă placă și să vă emoționeze. Este un cântec despre bunicii noștri. Cei care nu mai aveți bunici, să vă gândiți cu drag la ei, iar cei care sunteți norocoși și îi aveți, să vă bucurați și să-i prețuiți!”, a declarat Stefan Banica.

Streaming link: https://Asculta.lnk.to/catmiededorPR

La rândul sau, Connect-R a adăugat:“E o onoare să fiu pe o piesă cu Ștefan Bănică, e o confirmare a faptului că fac bine ceea ce fac. Și anume, invitația lui e o confirmare. Mai cu seamă că e un subiect care m-a pus într-un grad de dificultate destul de ridicat, pentru că piesa vorbește despre bunici, iar eu nu am avut această experiență. Doar mi-am imaginat-o și, exact așa cum spun și pe piesă, i-am cunoscut doar din fotografii. Și cred că mai sunt oameni ca mine. Mă bucur mult că am putut să scriu pe piesa asta și că împart mesajul ăsta alături de o legenda vie, așa cum e Ștefan Bănică.”

Concertul Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică a făcut istorie, atingând recorduri imposibil de egalat de un alt artist român, atât ca număr de spectatori (peste 340.000), cât și ca număr de concerte sold-out (76 show-uri de Crăciun), însumând peste 150 ore de muzică live.
Muzică live, decoruri de poveste, lumini spectaculoase, ecrane uriașe, efecte speciale, invitați-surpriză, zeci de dansuri și interpretări impresionante, într-una dintre cele mai complexe producții muzicale din România: Concert Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică: 15, 16, 17 decembrie, ora 19:30, la Sala Palatului!

Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producător, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști din România, care a stabilit adevărate recorduri prin concertele sale de Crăciun de la Sala Palatului, cea mai longevivă și complexă producție muzicală a unui artist român, o adevarată tradiție. Ștefan Bănică a deschis drumul producțiilor muzicale de amploare din România.
Cu 16 albume de autor, premiate cu 6 discuri de aur și 2 de platină, cu zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, Stefan Bănică reprezintă un reper, un adevărat brand în show business-ul românesc.

https://www.stefanbanica.ro
https://www.facebook.com/StefanBanicaOfficial
https://www.instagram.com/stefanbanica.official

we ❤️ music

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT