Odată cu lansarea piesei, au fost puse în vânzare și primele bilete pentru cea mai așteptată comedie a anului… probabil. Toți cei care își cumpără bilet în cadrul Cinema City la filmul Ramon, online sau în cinema, până la data de 31 ianuarie, au șansa să câștige un city break în doi la Paris sau un iPhone 14. Toate detaliile concursului Cinema City sunt disponibile aici: https://concursramon.cinemacity.ro/ro.
Despre comedia Ramon
La prima vedere, Ramon pare un om simplu a cărui unică și mare pasiune este viticultura. Viața lui este dată peste cap atunci când, printr-o serie neașteptată de împrejurări, întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume de care se îndrăgostește fulgerător.
Decide să plece la București să își găsească “marea iubire”. Ajuns aici, Ramon descoperă că viața într-un oraș mare nu este deloc ușoară. Totul se complică atunci când devine și suspectul principal în cel mai mare jaf al secolului, furtul unui tablou de 50 de milioane de euro!
Ramon pornește astfel într-o dublă misiune extrem de periculoasă (cel puțin așa crede el) să recupereze tabloul și să găsească fata visurilor sale. Va reuși el? Întrebarea la care trebuie să răspundă cei din jurul lui este dacă Ramon este un simplu OM sau un SuperOM.
Din distribuție fac parte: Pavel Bartoș, Smiley, Selly, Andreea Esca, Carmen Tănase, Ionuț Rusu, Elvira Deatcu, Andreea Vasile, Alexandru Ion, Bogdan Farcaș, Bogdan Horga, Doru Cătănescu, Ecaterina Lupu, Gabriela Iliescu, Iuliana Postelnicu, Rodica Mandache, Teona Stavarachi și mulți alți actori de excepție.
Filmul este produs de Pavel Bartoș & Jesus del Cerro și regizat de Jesus del Cerro (Miami Bici, Vlad, Hawaii, Ho Ho Ho). Producția Ramon este distribuită de Vertical Entertainment și poate fi vizionată în cinematografele din toată țara din 3 februarie 2023.