we ❤️ music

Simte magia Disneyland Paris în an aniversar

Disneyland Paris a deschis porțile spre lumea poveștilor în data de 12 aprilie 1992. Încă de atunci, ajută oamenii din întreaga lume să evadeze din rutina și atmosfera mundană, trecându-i pragul spre lumea poveștilor, în universul basmelor, unde toată lumea trăiește fericită până la adânci bătrâneți

Anul acesta, tărâmul magiei, al viselor devenite realitate și al personajelor mult iubite din povești împlinește 30 de ani, iar acesta este un motiv excelent pentru a sărbători adecvat, chiar acolo, la Paris.

Disneyland Paris este cel mai mare parc tematic dintre cele patru inspirate din lumea lui Walt Disney. De asemenea, este unul dintre puţinele parcuri care găzduieşte un al doilea parc tematic: Studiourile Walt Disney.

Aceste două parcuri magice imense te așteaptă cu peste 50 de atracții. Printre acestea, Pirates of the Caribbean, Indiana JonesTM and the Temple of Peril, Ratatouille: L’Aventure Totalement Toquée de Rémy, The Twilight Zone Tower of Terror™, Cars Quatre Roues Rallye.

Întâlnire cu personajele Disney

Disneyland Paris este o destinație de vacanta potrivită pentru intreaga familie, fiind un loc în care personajele preferate ale copilăriei, precum Mickey Mouse, Minnie, Pluto sau Donald Duck pot fi admirate chiar în mediul lor magic. Întâlnirea personajelor de la Disneyland, indiferent de vârstă, este o experiență inedită. Nu puteți rata ocazia de a-l îmbrățișa pe Mickey sau a întâlni frumoșii prinți și frumoasele prințese Disney!

Ca să fie o experiență unică, optați pentru cazare într-unul dintre hotelurile din interiorul parcului.

Ia masa cu personajele Disney

Pe lângă o simplă întâlnire efemeră cu personajele Disney, aveți ocazia să petreceți mai mult timp cu acestea, bucurându-vă totodată de delicii culinare, luând micul dejun, prânzul sau cina cu acestea. Tarifele pornesc de la 41 de euro/adult și 35 de euro/copil pentru astfel de activități.

Experiența de a vizita Disneyland Paris este cu siguranță necesară cel puțin o data în viață, cu atât mai mult acum, având ocazia să sărbătoriți cei 30 de ani de existență a parcului și pe parcursul anului sunt o mulțime de evenimente unice datorită aniversării.

Iată câteva sfaturi care să te asigure că întreaga familie se bucură la maxim de magia oferită de ambele Parcuri Disney®.

► Descarcă aplicația mobilă gratuită Disneyland® Paris –disponibilă pentru iPhone® și Android™, astfel încât să poți accesa instantaneu informații despre atracții, restaurante, magazine, spectacole și parade, inclusiv orele de deschidere și orele de așteptare ale parcurilor.

► Timp magie în plus – Ca oaspete al hotelurilor Disney, ai o ora magica extra in Parcurile Disney®, inainte de ora deschiderii oficiale.

► Disney Special Activities – Pentru ca șederea ta să fie memorabilă, Disneyland Paris îți va sta la dispoziție și cu alte servicii exclusive – de la tururi cu ghid VIP și petreceri în cameră, până la cereri în căsătorie.

we ❤️ music
Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT