nicoleta nuca spune-mi

Nicoleta Nucă a lansat „Spune-mi”, un single sensibil cu un mesaj emoționant

we ❤️ music
„Oare tu, tu reusești să îți amintești ce simți și cine ești?” sunt versurile prin care artista Nicoleta Nucă ne amintește să privim în interiorul nostru și să ne ascultăm inima. Compus de către Roland Kiss alături de Florin Boka, Iova Miruna, Alexandru Stancu și Nicoleta Nucă, „Spune-mi” este un single despre omul din noi, cel pe care îl ascundem și rar ne aducem aminte să vedem ce face.

Este despre societatea care de multe ori ne sufocă și care ne poate aduce ușor în pragul anxietății. Viaţa înseamnă mult mai mult decât rutina zilnică, fuga și viteza din ce în ce mai mare în care trăim. „Piesa «Spune-mi» a luat naștere într-o sesiune de studio la HaHaHa Production. Am scris-o împreună cu Roland Kiss, Iova și Juno. Am plecat de la tema anxietății care, după părerea mea, este o problemă extrem de comună în rândul nostru, al oamenilor și care ne afectează pe toți mai mult decât conștientizăm în orice aspect al vieții cotidiene, fie că e vorba de domeniul profesional în care activăm sau în viața personală și în relațiile cu alți oameni. Am ales să abordăm tema anxietății în relația cu noi înșine și cu partenerul care nu mai este prezent. Este o baladă mai dinamică la care mă bucur că am lucrat împreuna cu Roland, Iova și Juno, pentru că după părerea mea am reușit să creăm ceva actual și totodată de stare”, povestește artista.
Nicoleta Nucă a lansat primul single imediat după participarea la „X Factor”, iar „Nu sunt” a fost un adevărat succes, cu peste 28 de milioane de vizualizări pe YouTube. Au urmat piese precum „Liniștea”, „Inima mea”, „Castele de nisip”, „Amintiri”, „Când pleci”, „N-am pierdut nimic”, „Tot mai rar”, iar în aprilie a lansat „Protest”, o piesă cu un mesaj puternic de dragoste. În vară, Nicoleta a colaborat cu Pasha Parfeni pentru „Lasă-mă”, un single despre importanța dorului într-o relație de lungă durată, iar în decembrie a lansat „Ultima oară”, o poveste muzicală emoționantă, despre o iubire neîmplinită ce a devenit nocivă. Înainte de Ziua Internațională a Femeii, Nicoleta Nucă a pregătit un cadou muzical: „Fata din oglindă”, o piesă emoționantă ce are la bază o poveste reală, personală, inspirată din experiențele trăite chiar de către artistă.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
we ❤️ music

CONTACT