Piesa a fost compusă de Marius Dia, Paul Iorga și Edine, iar producția a fost realizată de Paul Iorga.
,,Împreună separat” va avea parte și de o variantă piano, versiune în care fanii artistei vor putea aprecia și mai mult interpretarea delicată și emoționantă a piesei.
,,<<Împreună separat>> este despre o relație care e pe sfârșite, când simți că deși sunteți împreună, partenerul nu mai ține cu adevărat la tine și se îndepărtează. Sper să vă placă piesa la fel de mult cum mie îmi place să o interpretez. Much love.” ne spune Nicole Cherry.
Nicole Cherry este una din cele mai cunoscute artiste din România, un nume sonor în industria muzicală, la doar 24 de ani. Artista și-a început cariera la o vârstă fragedă, participând la numeroase competiții muzicale unde a început să fie recunoscută pentru talentul ei. Primul ei single, “Memories”, a fost un real hit, câștigând chiar și premii precum “Best Breakthrough Artist” în 2014. De-a lungul carierei sale, Nicole a colaborat cu artiști internaționali precum Mohombi sau Joey Montana. Single-ul ,,Florile tale” este una dintre cele mai difuzate piese din playlist-urile marilor radiouri și a fost în topul pieselor în trending-ul din România, pe YouTube.
De curând, artista a mai adăugat un succes în portofoliul său, pentru rolul principal din ,,Romina VTM”, filmul cu cele mai multe bilete vândute înainte de lansare vreodată în România, pentru care a realizat și colaborări cu rareș și Bogdan DLP, pentru soundtrack-ul acestuia. Ultima sa lansare, colaborarea cu Carla’s Dreams pentru ,,Din Cauza Ta” a intrat rapid în Top 10 Media Forest și în topurile tuturor radiourilor din România, direct în heavy rotation încă din ziua lansării.