manuel riva

Manuel Riva lansează “Modern Love”, alături de Iraida

we ❤️ music
"Modern Love" este o melodie scrisă într-una din cele mai intense sesiuni de studio. Astfel că Manuel Riva lansează, alături de Iraida o piesă specială pe care vă invităm să o urmariți și ascultați in continuare.

Vremurile pe care le trăim sunt noi, cu un impact diferit față de ceea ce știam până acum. Iar, pe lângă multe alte lucruri care s-au schimbat, dragostea a fost și ea impactată. Modern Love, cea mai recentă piesă lansată de către Manuel Riva și IRAIDA face o radiografie exactă a ceea ce avem nevoie în viața noastră… și nu doar din punct de vedere sentimental – de un aer nou, care să ne inspire și să aducă ce ne dorim cel mai mult: starea de liniște pe care o căutăm cu toții, conștient sau nu, în fiecare moment al existenței noastre.
Alături de un clip puternic, cinematic, mesajul piesei ar putea fi sintetizat la următorul vers interpretat de IRAIDA: Save me from Modern Love. Dar ar fi nedrept, grăbit și nejustificat. La fel cum este și dragostea modernă, care a reușit, într-un mod paradoxal, să distrugă însăși ideea de iubire.
“Modern Love este un vis devenit realitate. Piesa a fost creată într-una dintre cele mai intense sesiuni de studio la care am participat vreodată. Împreună cu IRAIDA și Achi am creat atunci o atmosferă pe care sunt sigur că nu o vom uita niciodată.
Sper că atunci când ascultați Modern Love să simțiți și voi emoțiile prin care am trecut. Echipele NGM Creative și Lucas Art Film au transformat totul într-o experiență audio-vizuală magică.
“Modern Love” este primul single de pe albumul care se va lansa în prima parte a lui 2022, album la care am avut șansa să lucrez cu unii dintre cei mai buni writeri din lume și pe care abia aștept să îl ascutați.”, spune Manuel Riva
Piesa poate fi ascultată pe toată platformele digitale accesând link-ul următor, dar ar fi păcat să nu vă bucurați și de frumusețea clipului creat: https://rtn.lnk.to/ModernLove
“Dragostea e un fenomen din care nu toată lumea poate gusta. În timp, a căpătat o formă greu de atins și extrem de modificată față de realul sentiment. Prea puțin norocoși, oamenii ce n-au avut șansa să simtă dragostea reală, sau au pierdut-o, nu se regăsesc în ceea ce a tranzitat iubirea. Piesa “Modern Love” vorbește despre toate acestea, vorbește despre dragostea modernă ca fiind un virus ce poate distruge tot ceea ce am ajuns să fim.
Împreună cu Achi și Manuel Riva, am compus piesa “Modern Love”, care pe mine încă mă ia și mă poartă prin diverse stări la aproape un an de când a luat viață.
Țin minte că sesiunea în care s-a născut “Modern Love” începuse normal, ca oricare alta, și s-a terminat cu oameni venind și băgând nasul pe ușă să vadă “ce se întâmplă” și ce-i cu melodia asta :)) .
În momentul în care am primit scriptul de la NGM pentru videoclipul piesei, am simțit că totu-i complet. A fost una dintre cele mai tari filmări la care am luat parte până acum, iar rezultatul final este pe măsură. Ador videoclipul și faptul că este extensia reală a piesei.”, adaugă Iraida.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
we ❤️ music

CONTACT