Acum, la început de august, a venit momentul să ne bucurăm de o altfel de „Mai vară”, cu vocile acelorași artiști pe care îi îndrăgim, dar cu ritmurile și vibe-ul aduse de Macora, printr-un remix care invită piesa în toate cluburile și la toate petrecerile din ultima lună de vară.
„Mai vară”, în versiunea adusă de Amedeo și Alexandra Stan, a plecat de la o joacă la radio. Astfel, o simplă prezență la radio pentru Amedeo s-a transformat într-o colaborare de excepție cu Alexandra Stan, pentru piesa care a reușit să se strecoare rapid în unele dintre cele mai importante topuri din România.
Macora vine cu propria interpretare, cu propria semnătură și cu propriul stil și transformă „Mai vară”, dintr-un imn al verii, într-un imn al petrecerilor care se întind până spre dimineață.
„Piesa Mai vară este despre oameni, despre căldura lor, despre zile nostalgice și povești sub soare. Mă bucur că Alexandra a simțit această piesă așa ca mine, cântând despre un ideal”, a povestit Amedeo, la momentul lansării variantei cu Alexandra Stan, în 15 iulie.
Piesa lui Amedeo cu Alexandra Stan a reușit să adune, în mai puțin de o lună de la lansare, peste 165.000 de vizualizări pe YouTube.
Noua versiune a piesei „Mai vară”, semnată de Macora, poate fi ascultată pe toate platformele digitale accesând link-ul următor: https://roton.lnk.to/MaiVaraRemix.
Amedeo este un tânăr artist care a intrat pentru prima dată în atenția publicului după apariția la „Vocea României”, în 2017, când a reușit să ajungă până la live-uri, în echipa lui Tudor Chirilă. De atunci, cariera lui Amedeo a fost într-o continuă ascensiune. Prima piesă lansată, „Ard Tot”, în septembrie 2021, alături de Oana Marinescu, a reușit să strângă peste 400.000 de streamuri pe Spotify și a fost în mai multe topuri ale radiourilor din România.
Alexandra Stan este una dintre cele mai importante artistei de muzică dance din România. Cu peste 4M de ascultători, lunar, pe Spotify, Alexandra Stan este un adevărat fenomen al industriei. Artista și-a făcut debutul în muzică cu single-ul „Lollipop”, care are, pe un singur canal de YouTube, peste 28M de vizualizări. Ulterior, hituri ca „Mr. Saxobeat”, „Lemonade” sau „Get Back (ASAP)” au pus-o pe Alexandra pe harta muzicii internaționale.