Creditele către muzică, versuri, instrumental și mix master merg către Midas MNL, videoclipul fiind regizat de către Claudiu Stan.
“”Taci inima și bea” este o melodie foarte frumoasă pentru cei care se regăsesc în ea. Am decis ca vocea inimii mele să fie pe încă o super piesă pe care o lansez acum. Ce este frumos nu trebuie consumat dintr-o dată așa că este mai bine să oferim puțin câte puțin, treptat, din vocea mea preferată, ca sa ne bucurăm din inimă. De altfel, îi pregătesc mai multe single-uri lui Haziran, sunt în lucru deja și abia așteptăm să le lansăm. Întotdeauna facem echipă bună, atât pe scenă cât și în viața noastră personală”, ne-a mărturisit cunoscutul artist cu voce de aur.
“Am ajuns să beau zi de zi / Să îmi înec amarul inimii / Aleg noaptea cu sufletul gol / Dorul de tine să-l sting cu alcool”, cântă Luis Gabriel în noua sa melodie, “Taci inimă și bea”.
Își divinizează soția
După trei ani de relație cu soția sa, Luis Gabriel o adoră la fel de mult ca în prima zi. “Cel mai mult îmi place la Haziran faptul că este o mamă grijulie cu băiețelul nostru și are foarte multă răbdare în tot ceea ce face. Ne mai dorim un copil!”, a mărturisit artistul care își divinizează soția și familia.
Pregătește un super concert pe 8 septembrie
Luis Gabriel este un artist extrem de iubit de public, iar piesa cu care s-a lansat, “Toate diamantele” se află încă pe buzele tuturor și va rămâne mult timp acolo. Pentru a-și răsplăti fanii și admiratorii, Luis Gabriel pregătește un super concert pentru data de 8 septembrie și foarte multe surprize în același timp.
“În toamnă, pe 8 septembtie, va avea loc un concert în care eu și soția mea vom cânta live, în premieră, pentru prima dată în relația noastră de 3 ani de zile! Venim amândoi în fața oamenilor care ne iubesc și le vom oferi un spectacol live care le va intra la suflet! Și abia așteptăm! Dar mai multe detalii vă putem spune peste 2-3 săptămâni!”, ne-a asigurat Luis Gabriel.