Pentru noi nu este o noutate că urcă tot mai mult în branșa aceasta, ci faptul că s-a hotărât să ne surprindă cu apariția propriei voci, într-o strofă rap, alături de Emanuela Oancea. “Am multe de spus și de transmis oamenilor, așa că de ce să nu o fac și prin versuri? Mă bucur că am făcut primul pas spre această carieră, de cântăreț, alături de Emanuela Oancea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și soției mele pentru susținere, dar și vouă, tuturor, pentru încurajările cu care m-ați dus înainte de la începuturile mele că DJ și până acum!” – a declarat Loco DJ.
Cariera muzicală de DJ a început-o de mult, prin anii `90, dintr-o joacă, iar la începutul anilor 2000 a realizat că este pasionat de acest domeniu. “Totul a început la Deta, în județul Timiș, la chefuri de copii în acea vreme, până când am ajuns la liga mare, la discotecile din oraș și din zona de vest a României, evenimente private, dar și discoteci”, a mai spus artistul. Acesta a trecut de la DJ la producător de aproximativ 4 ani, în tot acest timp având colaborări cu DJ și artiști naționali și internaționali. Dacă ar fi să numim câțiva, i-am nominaliza pe Geo Da Silva, DJ Combo din Polonia, Fizzo Fauez din Tunisia, Emanulea Oancea cunoscută prin mega hitul “Bilionera”, și nu în ultimul rând, Alex Mica, cu care a lansat piesa “La Reina”, în al cărei videoclip joacă și Daniela Crudu. De-a lungul timpului a colaborat cu câteva case de discuri printre care se enumeră: Cat Music, Big Hit Production, Voices Media și de curând a semnat cu casa de discuri Planeta Mix Records, din Spania.