În călătoria muzicală de basm a artistei, aceasta este însoțită și de Cătălin Răducanu, pianistul care a concertat pe scena Ateneului Român alături de grupul Traffic Strings, completând de excepție povestea melodioasă a cântăreței LIZ, cu o linie muzicală și un aranjament de pian ademenitoare.
„Cu Cătălin colaborez și în spectacolul de la Teatrul Elisabeta, «Crimă la cină», și știam că avem o super chimie, din punct de vedere artistic. L-am sunat într-o seara și i-am spus: «știi ce, eu vreau să compun o piesă de suflet. Ceva ce le-am putea dărui celor dragi de Crăciun. Vrei să ne vedem și să o cântăm?». Și exact așa a fost. O oră am avut la dispoziție în ziua aceea și deja aveam structurată linia piesei. Era deja cântabilă. Spre final de săptămână, într-un tur de forță, am intrat cu piesa în studio și apoi am filmat. Sâmbătă am avut «Avarul» la Sala Dalles, iar după spectacol am mers la studio să înregistrăm. Duminică am jucat «Crimă la cină», după care am mers să filmăm videoclipul melodiei. Crăciunul bate la ușă. Am vrut să fim gata în timp util. N-a fost ușor, dar a meritat”, a declarat LIZ.
Versurile încântătoare au fost scrise și compuse chiar de tânăra artistă, iar videoclipul a fost filmat de Ciprian Strugariu. „Mi-am dorit să dedic această piesă celor îndrăgostiți de emoție, îndrăgostiți de viață și tuturor îndrăgostiților din jurul meu. Și cred că ne-a ieșit”, a mai completat cântăreața. De asemenea, melodia „Cadou de Crăciun” vestește iarna și pe platformele Spotify, iTunes, Apple Music și Deezer, accesând li.sten.to/cadoudecraciun.
Despre LIZ
Absolventă a Facultății de Teatru, din cadrul Universității Hyperion, LIZ (Luiza Cobori) i-a avut ca mentori în arta teatrală pe Maestrul Virgil Ogășanu și doamna Ruxandra Șireteanu. Ea debutat în anul 2010, cu rolul Blanche DuBois, în spectacolul „Un tramvai numit dorința”, de Tennessee Williams. „Avarul”, „Obsesii”, „Ultima haltă în paradis”, „Amanta Perfectă” și „În largul mării” sunt câteva dintre spectacolele de teatru în care ați văzut-o. În 2018, artista participă la „Vocea României”. Vă amintiți, cu siguranță, de interpreta însărcinată, care a reușit să întoarcă două scaune, respectiv Tudor Chirilă și Irina Rimes. Alegerea Luizei a fost echipa Tudor Chirilă, în cele din urmă. „Vocea României” a încurajat-o să abordeze cu mai multă serozitate muzica. Astfel, a început să studieze canto în tehnica „Estil Voice” cu Mirabela Botocan. În prezent, artista se mândrește și cu piesa de debut lansată în vara lui 2021, „Muzica din liniștea mea”, care însumează peste 23.000 de vizualizări pe platforma YouTube.