„Piesa „Am nevoie de tine” e despre faptul că, atunci când iubim, iubim subiectiv. Iubim înălțarea pe care o simțim când suntem lângă persoana iubită. Nu iubim nimic exterior. Iubim fericirea pe care o simțim în interior.”, declară Liviu Teodorescu.
Streaming Link: https://LiviuTeodorescu.lnk.to/AmNevoieDeTinePR
Videoclipul surprinde cele două personaje, Liviu și persoana iubită, în „singurătate”, când nu sunt unul langa celalalt, având nevoie unul de altul pentru a se simți împliniți. Clipul este regizat de Ionuț Trandafir și produs de Arkomo, avându-l drept D.o.P. pe Alexandru Mureșan.
Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine ale noii generații din România, piesele sale având milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram numără peste 740 de mii de urmăritori. Interpret și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs „Vocea României”. De atunci, a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. În 2021, Liviu Teodorescu a colaborat cu Manuel Riva pentru single-ul „Muzele”, a lansat, pentru al 4-lea an consecutiv, „LiTE Moments Vol. 4”, o colecție de 3 piese de suflet și a lucrat pentru prima dată împreună cu Ștefan Bănică pentru cântecul romantic „Ne Vedem Într-un Vis”. In 2022, Liviu a lansat piesele “Mi-am pierdut rabdarea” și „Tot Eu”.