Moonsound a reușit să păstreze esența piesei și să ofere o nouă dimensiune, transformând Prima Dragoste într-o piesă simbol pentru finalul unei relații și pentru a o lua de la capăt.
„Încă de la prima vedere Lia mi-a inspirat un aer retro, dar foarte fresh, un feeling de artist pur, frumos și inocent. Remix-ul la Prima Dragoste spune o poveste, o poveste modernă despre trecut.” spune Moonsound.
„ Prima dragoste nu se uită, teoretic. Totuși, și ea se ofilește dacă ai răbdare să treacă suficiente anotimpuri. Piesa vorbește despre starea de nerăbdare și durere pe care o ai după despărțire. Când aștepți să dispară toată sentimentele, amintirile și dorul, să nu mai existe durere și iubire pentru ce a fost.” povestește LIA.
Piesa este disponibilă acum pe principalele platformele de streaming.
Despre LIA
LIA este artista care aduce un proiect unic pe scena muzicală din România, prin intermediul reinterpretărilor și compozițiilor anilor ‘80. Prima piesă lansată de LIA a fost „În urma ta”, fiind urmată de o colaborare inedită alături de actorul Adrian Nartea pentru „Aleea din colț”. În continuare, LIA pregătește proiecte care au ca temă principală nostalgia. Acest sentiment este readus în atenție de artistă prin fiecare piesă pe care o semnează.
Despre Moonsound
Moonsound este un DJ și producător român cunoscut pentru muzica electronică dinamică și energică. Cu o carieră de câțiva ani, Moonsound a devenit un artist căutat, cântând în mod regulat la unele dintre cele mai mari festivaluri – NEVERSEA, UNTOLD. Muzica lui Moonsound îmbină elemente de deep house, techno și progressive house pentru a crea un sunet unic care a captivat publicul de pe tot globul. Piesele lui sunt caracterizate de ritmuri puternice și linii de bas pulsatoare care vor pune în mișcare pe oricine se află pe ringul de dans. Pe lângă spectacolele lui live, Moonsound și-a făcut și un nume în studio, având lansări de succes pe I Name It records, propriul label. Muzica lui a strâns milioane de streamuri în întreaga lume, cu fani ascultând din țări precum Germania, România și Italia. Artistul a împărțit aceleași scene cu nume uriașe precum Fisher, Black Coffee, Claptone, Gorgon City și mulți alții.
