we ❤️ music

Klyde și Najah călătoresc în timp pentru videoclipul piesei “Lonely Hour”

Fost concurent X Factor, Klyde a lucrat la proiecte noi în timpul pandemiei, iar de curând a lansat primul său EP independent, numit "Restless".

Prima lansare oficială din proiectele din carantină e “Lonely Hour”, fiind chiar prima colaborare a artistului, alături de Najah, pe numele real Iuliana Moisescu, colega și buna prietenă a sa.

“Lonely Hour” e chiar prima idee pe care am început-o anul trecut în prima carantină. O lungă perioadă am lăsat-o nefinalizată, din cauza unei rupturi pe care am simțit-o față de orice, din cauza perioadei. E o piesă de suflet pentru noi, sinceră, poate chiar cea mai bună creație de-a mea de pană acum. Singurătatea e un ucigaș tăcut, și am resimțit-o din plin spre finalul lui 2020”, spune Claudiu Nerghes, pe numele său real. “Eu țin foarte mult la această piesă, a funcționat ca și eliberare sufletească pentru mine, m-aș bucura să oferim acest sentiment și publicului. Pentru mine a fost prima experiență pe care am avut-o în câmpul video”, spune Najah despre primul său videoclip.

Pentru acest videoclip cei doi artiști au călătorit înapoi în timp până în anii 70, interpretând două personaje care sunt un ecou al celuilalt, în același spațiu împreună, în aparență, dar deconectați total din cauza singurătății. Videoclipul a fost regizat și realizat de Diana Duhomnicu, piesă fiind produsă de Klyde, Najah, Vlad Alecu (Satrn) în studioul DarkViolet Records. “Mi se pare un videoclip ce oferă o emoție crudă. Mi se pare un film, o experiență. Sunt tare mandră de el și sunt absolut înzestrată cu respect față de regizoarea noastră, Diana Duhomnicu, o gagică cu un ochi calitativ și extraordinar de versatil, un om cu o viziune ieșită din țară, un om cu o capacitate incredibilă de a transforma orice imagine într-o emoție mareață”, spune artista. “Diana e minunată, acest clip este viziunea ei și deși pare de necrezut, debutul ei regizoral. Îi mulțumim că a reușit să transmită starea piesei într-un mod atât de artistic, și că de absolut fiecare dată ne pune în valoare și ne face să aratăm cool”, ne spune Klyde.

we ❤️ music
Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT