Claudia Pavel ne-a povestit ce mai face în acest moment, ce proiecte muzicale are dar și despre trecutul ei muzical, cum a debutat în trupa Candy și cum a continuat să facă muzică.
WeLoveMusic: Ce mai faci Claudia?
Claudia Pavel: Uite, abia m-am întors în țară din Republica Dominicană, unde am fost într-o vacanță și a fost absolut superb. Am stat opt zile și am zis să ne întoarcem ca să prindă Noah niște școală. A fost absolut superb. Mi-am dorit foarte mult cât am fost la “Exatlon” cinci săptămâni să-l duc și pe Noah pe plajele superbe de acolo și uite că mi-a ieșit. Mai ales că acum sunt zboruri directe, nu a fost nevoie nici de test PCR, a fost perfect. Și acum m-am apucat de treabă.
Ce anume faci acum, cu ce te ocupi?
Fac niște ateliere de muzică pentru copii “Academia micilor artișți”, cursurile au avut loc Școala Waldorf Sophia la Brașov în luna februarie, și acum ne apucăm de un proiect de muzică special dedicat copiilor. Voi cânta cu copii care au participat la cursurile mele.
Fiul tău cânta, are voce?
Cânta și el. Mă moștenește.
El te-a văzut cântând în Candy?
Nu cred. Uite, o să-i arăt și lui imagini din perioada aia. Nu cred că i-am arătat pentru că a fost mititel. De acum o să-i arat. Cred că ar râde…
Își mai amintește lumea că ai cântat în trupa Candy?
Știe toată lumea. Își aduc aminte…
Înainte de Candy ce ai făcut muzical?
Eu cânt de când m-am născut dar pe la 6 ani m-a dus mama la canto că îi terorizam, nu mai puteau. Sora mea m-a dus, de fapt, pentru că îmi “terorizam” vecinii, se auzea de la blocul alăturat, strigau vecinii “Claudia, mai taci”. Povestea era că sora mea mai mare Paula era mare atletă și normal, modelul meu în viață era ea. M-am dus și eu la atletism, profesoara avea un soț care preda rugby și când nu venea ea făceam cu el sport. Și a venit sora mea la un antrenament și a văzut cum mi-am luat un picior în cap de la o fată mai mare. Și mi-a zis gata, până aici, la canto cu tine că nu ești de sport. Am început să merg la competiții naționale, le câștigam pe toate. Și într-o zi m-a sunat Laurențiu Duță, aveam 14 ani jumate, a zis că a auzit de mine de la Liviu Brădescu de la Radio Vacanța, Constanța, cauta 3 fete talentate pentru o trupă. Și uite așa a început totul.
Și așa s-a născut Candy?
Eu am fost primul membru al trupei Candy, inițial am cunoscut două alte colege cu care eu începusem deja repetițiile, coregrafiile. Și într-o seară m-a sunat Duță și a zis să uit de fetele alea că am alte două colege și a zis să le anunț eu pe Giulia și Selena. Erau alte două fete din Constanța.
Cu Giulia și Selena mai ții legătura?
Nu dar dacă ne vedem undeva vorbim, ne salutăm. Nu ținem legătura.
Ai fost și prima voce de la DJ Project?
Da, pentru că în momentul în care trupa Candy s-a despărțit eu am rămas în echipa lui Duță, el era managerul trupei. Au fost niște probleme interne și așa am ajuns să colaborez cu trupa.
Dintre proiectele muzicale, cea mai recentă piesă a fost cu Iancu Sterp cu “Cel mai bun iubit”….
Exact, însă înainte de asta am ajuns pe locul 2 în trending cu “Reginele – Binele nostru”, cu Costi Ioniță, Minodora, Anda Adam, Anna Lesko, Emy Alupei. Producție a lui Costi Ioniță. Mă știam cu ei de-o viață. Costi m-a contactat, a zis că am un proiect mișto, mi-a zis să vin la studio să văd dacă-mi place. Mi-a plăcut, am tras, și aia a fost. Și pe urmă a fost piesa cu Iancu. Și nu ne oprim aici, îți dai seama, urmează și alte surprize.
Legat de reality-showuri, te-ai mai duce?
Dat fiind faptul că nu m-am mai dus asta spune multe. Nu că nu mi s-ar mai oferit, ci pentru că am refuzat. Am făcut “Exatlon” și “Ferma”, trebuia să fac “Asia Express” dar n-am mai făcut, mai bine că cine știe ce se mai întâmpla și pe acolo. Din punct de vedere fizic și psihic nu e ușor. Oricine are senzația că e ușor dar nu e. Nu te plătește nimeni mii de euro pe săptămână ca să pleci de acolo sănătos.
Acum ar pica bine un reality-show, pe vremurile astea…
Da, dar cu ce preț? Tot timpul te întorci cu ceva de acolo, n-a existat reality show de unde să mă întorc lovită. Nu te hrănești cum trebuie, oboseala e oboseală, stres, adică cumva banii pe care i-am câștigat la reality-showuri au fost foarte mulți dar nu știu dacă a meritat tot efortul. Nu știu dacă și imaginează cineva cât e de greu. Și sunt totuși o fată care muncește de la 14 ani și nu mă dau în lături de la muncă.
Ce noutăți mai ai despre tine?
Lucrez în studio dar recunosc că m-am focusat pe proiectul cu copii pentru că în momentul asta acesta e prioritatea mea. Mi-am dorit dintotdeauna să fac asta, eu am terminat teatrul, am master în televiziune, am pregătirea necesară pentru a pregăti copii. Facem improvizație muzicală, percuție, vocal coaching. Intenția mea este că ei să se dezvolte, să se exprime liber în public, facem oratorie. Am avut și 2 fetițe cu autism care au evoluat extraordinar. Copii au în momentul asta o problema cu lipsa școlii, și în general și la școala românească nu există public speaking, iar ei de obicei își reprimă emoțiile nu să le exprime. Și atunci fiind mamă știu cât de important este ca ei să fie liberi.
Ai mai primit oferte de a juca în filme?
Nu, că nu există oferte, există castinguri și se ajunge greu la ele. Eu nu mă duc, sunt la secret, iar când am aflat de ele nu mi s-a spus unde au loc.
Dar alte roluri în teatru?
Înainte de pandemie am primit rolul Fionei din musicalul Shrek, era o partitura foarte grea dar a venit pandemia asta…