Doddy, Theo Rose și Damian Drăghici - Cântec la nai

Doddy, Theo Rose și Damian Drăghici au colaborat pentru „Cântec la nai”

we ❤️ music
„Cântec la nai” e numele piesei pe care Doddy o lansează alături de Theo Rose și Damian Drăghici, o poveste muzicală despre iubire, despărțire și cuvintele ce nu au fost spuse la timp. Dragostea este un sentiment unic menit să fie trăit intens și fără regrete, însă atunci când alegem să lăsăm timpul să decidă în locul nostru, putem întâlni dezamăgirea în locul fericirii.

„N-ai să știi cât de mult te-am iubit, N-ai simțit când noi ne-am rătăcit/ N-ai văzut și nici n-ai auzit/ N-ai lăsat din mine mai nimic” sunt versurile ce completează tabloul unei iubiri pierdute, totul pe sunetele liniștitoare ale unui instument muzical antic, naiul.
Compusă de către Doddy alături de Damian Drăghici, Theo Rose și Mihai Boldea, „Cântec la nai” este un îndemn muzical spre a-ți deschide sufletul și a-ți arăta adevăratele sentimente.
Artist și compozitor, Doddy a cucerit publicul cu „Dor să te ador” (feat. Lora), „Bine mersi” (feat. Lora), „Maidanez” (alături de Puya, Posset, Mahia, Alex Velea), „Haz de necaz” (feat. iLo), „Rezervat” (alături de Nicole Cherry), „Klandestin” (alături de Puya), „Ce te-aș…”(feat. Shift & Theo Rose), „Comsi Comsa” (feat. Levent Sali) și „Fără să știi” (feat. Marcel Pavel).
Theo Rose a lansat piese de succes precum „Pe bune”, „Awella”, „De azi”, „Pastila sufletului” (feat. What’s UP), „În locul meu” (feat. DJ Project), „Nu știi ce vrei”, „Stay” și „Pansament”. Printre cele mai recente colaborări se numără cea cu Emilian pentru hitul „De trei zile”, dar și cea cu Damian Brothers pentru „Roata”.
Recunoscut pentru stilul său original, Damian Drăghici a avut colaborări cu artiști de renume pentru single-uri de succes precum „În stație la Lizeanu” (împreună cu Smiley), „Mona” (alături de Delia), „Lume, lume” (împreună cu Andra & Cabron) și „Trandafire” (alături de Feli), piese ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
we ❤️ music

CONTACT