,,La petreceri, fie ele în club sau în apartament, la volan, în drum spre liceu, îmi doresc să fredonați <<Vinovat>> oriunde și oricând și cel mai important, să vă amintiți cine sunteți și valoarea voastră adevărată. Sper să vă dea încredere piesa asta, în timp ce vă distrați, bineînțeles” ne spune Corina.
Piesa a fost scrisă de Irina Rimes, Sebastian Barac, Marcel Botezan și Costel Dominteanu (DOMINO), iar producția a fost realizată de Marcel Botezan, Sebastian Barac și Costel Dominteanu (DOMINO).
Corina este o prezență excentrică pe scena românească din ultimii 20 de ani ce mereu surprinde prin stiluri și abordări noi. De-a lungul carierei s-a portretizat ca un artist de pop urban cu influențe electro, la care se adaugă un styling nonconformist, ce surprinde la fiecare apariție. Corina a rămas întipărită în inimile oamenilor cu piese precum “Fete din Balcani”, “Autobronzant” sau “A ta”, dar succesul ei a fost prezent încă de la lansarea primul ei album “Noi Doi” produs de Marius Moga în 2004, unde single-ul cu același nume a urcat până pe poziția #4 în Romanian Top 100.
Mereu într-o continuă căutare, în anul 2008 lansează albumul cu numărul patru “Gimme Your Love” înregistrat în Hamburg și supervizat de Toni Cottura, pe album regăsindu-se o colaborare cu rapper-ița americană Lumidee pe piesa “Let Go”. Trei ani mai târziu, lansează împreună cu JJ piesa “No Sleepin” ce urcă în Top 10 Polonia și Spania, Top 20 Germania și Australia și în Top 30 Elveția. Astăzi Corina vine cu un nou stil și o nouă prezență, abordând o direcție influențată de stilurile future și cyberpunk, dar cu piese provocatoare și refrene catchy cum am fost obișnuiți.