Videoclipul pentru ”Scandal” a fost regizat și filmat de Bogdan Daragiu, cu care Delia a mai colaborat și pentru alte piese precum ”Cum ne noi”, ”Aruncă-mă”, ”Dragoste cu dinți” sau ”Între noi”. Pentru acest video, Delia a colaborat cu Claudiu Burcă (make-up), George Cozma (hair) și Hilke Muslim (styling).
HVNDS, proiectul muzical format din Iustin, Johnny, Onel și Niki, a fost înființat în 2016, și a devenit cunoscut publicului prin piesele virale și colaborările cu Șatra B.E.N.Z., NOSFE, RAVA, Killa Fonic, Azteca și Nane. ”Îmi place să mă joc, să experimentez din punct de vedere muzical, așa că am petrecut mult timp în studio cu Alex Cotoi și am dat frău liber imaginației și creativității. Când am început să compun ”Scandal”, am simțit că HVNDS va aduce acel flavour de care piesa avea nevoie să fie completă. Enjoy!”, a spus Delia.
La începutul primăverii, Delia a lansat single-ul ”Lololo”, o piesă care a cucerit România și topurile radio și TV.
”Scandal” va fi inclus pe albumul ”Flexx” pe care Delia îl va lansa în toamnă, un album cu un sound complex și cu colaborări surpriză.