Concursul muzical Eurovision 2021 a luat sfârșit iar seara a fost plină de surprize și nimeni nu se aștepta ca Italia să câștige. Trupa italiană Måneskin a fost votată de public și i-a devansat pe cei de pe primele locuri. Måneskin, al cărei nume este cuvântul danez pentru „lumina lunii“, e o formaţie rock din Roma, formată din Damiano David (voce), Victoria De Angelis (chitară bas), Thomas Raggi (chitară electrică) şi Ethan Torchio (tobe). Numele a fost ales la sugestia lui De Angelis, care e pe jumătate daneză: a fost rugată de colegi să ofere nişte variante de nume pentru trupă, în daneză, şi au ales în cele din urmă Måneskin, deşi numele nu are vreo simbolistică anume pentru membri grupului. Grupul alcătuit din patru membri, trei băieţi şi o fată, a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, intitulată „Zitti e buoni“, care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte. „Vrem doar să spunem, pentru întreaga Europă, pentru întreaga lume, rock ‘n’ roll-ul nu moare niciodată“, a spus Damiano David, solistul trupei Maneskin, după victorie, pe scena concursului. Cei patru membri Maneskin au fost colegi la liceul Monteverde, Roma iar în 2016 au decis să întemeieze o formaţie. Au devenit cunoscuţi în 2017 atunci cand au participat la show-ul Italian X Factor iar anul acesta au câștigat Festivalul de muzică de la Sanremo. Single-ul lor de debut, „Chosen”, a fost lansat la 24 noiembrie 2017 de Sony Music și a fost clasat pe locul 2 în clasamentul italian FIMI Singles. Pe 23 martie 2018, trupa a lansat primul lor single italian, „Morirò da re”. Primul album numit “Il ballo della vita”, cât și single-ul „Torna a casa” au fost în fruntea topurilor din Italia. Pentru a promova albumul, trupa a lansat un film documentar intitulat “This Is Måneskin” care a avut premiera pe 26 octombrie 2018 în Italia.