Rucsandra Iliescu, fosta solistă de la trupa Blaxy Grls, Rucsy, așa cum este cunoscută în lumea muzicală, a revenit în lumea muzicală cu o nouă piesă care se numește “Puternică”. Pentru această a filmat și un videoclip care a fost lansată de 8 martie, de ziua femeii.
Fostă solistă a unei trupei de fete, care a rupt topurile cu câțiva ani în urmă, având piese ce s-au clasat luni în șir pe locul 1, la toate radiourile din România – Blaxy Girls, Rucsy este și membră de bază a trupei The Colours, cu care cântă alături de concurenții celebrelor emisiuni “X Factor” și “Te cunosc de undeva”. De ceva vreme, ea a decis să intre și în familia Eden Records, unde participă activ la toate creațiile muzicale ce urmează a fi lansate de această “gașcă de nebuni”.
Împreună au lansat piesa “Puternică”. “La mulți ani, femeie! Ești puternică, frumoasă și deșteaptă! Nimeni nu are dreptul să-ți spună altfel” acesta este mesajul pe care Rucsy și băieții de la Eden Records l-au avut pentru toate femeile de 8 Martie. Mesajul vine alături de o piesă care vrea să reamintească doamnelor și domnișoarelor cât de speciale sunt în fiecare zi, nu doar de ziua lor. “Puternică” așa se numește piesa care poate ajunge cu ușurință imnul femeilor de pretutindeni.