Bella Santiago este o cântăreața cunoscută publicului din România, după ce aceasta a participat în urmă cu câțiva ani la un cunoscut talent show, pe care l-a și câștigat. Succesul răsunător al acesteia nu a întârziat să apară, frumoasa cântăreața cu origini filipineze uimește de fiecare dată cu apariția ei pe scenă, iar de această dată telespectatorii vor avea ocazia să o admire defilând pe podiumul de la “Bravo, ai stil! Celebrities”. Bella Santiago a urmat cursuri de muzică încă de la vârsta de 12 ani și a început să cânte în concerte publice și private în Filipine, Malaezia și Taiwan de la vârsta de 15 ani, iar din anul 2016, aceasta a luat hotărârea de a se stabili în România. Bella a povestit că are mari emoții odată cu participarea ei la “Bravo, ai stil! Celebrities” și este determinată să facă față cu brio provocărilor stilistice și artistice pe care le vor lansa jurații.
“Mă simt foarte bine la filmări, aveam emoții înainte de a intra în competiție în ceea ce le privește pe contracandidatele mele. Dintre jurați, cel mai teamă îmi este de Maurice Munteanu, însă sper să îl impresionez cu ținutele și momentele mele și să pot face față cu brio provocărilor”, spune Bella Santiago.
Debutul acesteia la “Bravo, ai stil! Celebrities” poate fi urmărit în ediția de miercuri, difuzată la 22:30, la Kanal D, acolo unde Bella Santiago va păși pentru prima dată pe podiumul emisiunii despre stil și modă.