Piesa ”Îmi placi tu” a fost compusă de Theea Miculescu, Viky Red și Irina Rimes și produsă de Viky Red și sună ca un adevărat imn al verii, o piesă caldă, energică și optimistă, o invitație de a trăi viața intens, onest, cu bucurie și din suflet. Videoclipul pentru ”Îmi placi tu” a fost regizat și filmat de NGM Creative – Bogdan Păun (regizor) și Alexandru Mureșan (DoP), concept de Andra Marta și Chris Poszet, producție video Loops Production și o prezintă pe Antonia într-o lume de vis, un tărâm al fanteziei plin de culoare, cu stare de bine, dans și prieteni dragi aproape. ”Mi-a plăcut energia pe care o transmite piesa încă de la prima ascultare, optimismul molipsitor, așa că am știut că „Îmi placi tu” mi se potrivește. Și cine să spună povestea piesei mai bine decât echipa mea preferată de la NGM Creative? Enjoy ”Îmi placi tu”!, a spus Antonia. Pe care o veți vedea în mai multe ipostaze și cu mai multe look-uri în locații diferite. Fie cu codițe, un look de vara sau îmbrăcată elegant. Echipa de beauty a Antoniei pentru acest video a fost formată din Ema Uta (make-up), George Cozma (hairstyle), Cristina Crăciun (styling). Antonia a lansat deja anul acesta mai multe piese: ”Dinero” cu Yoss Boness, single în engleză și spaniolă cu un videoclip sexy și funny, ”Taifun”, compusă de Alex Velea, Theea Miculescu și produsă de Răzvan Matache. Vă mai spunem că pe 12 aprilie este ziua Antoniei care o va sărbători in stilul ei.