Alina Eremia piesa 20 29

Alina Eremia lansează piesa ”20:29” – amintirea unui timp trecut

we ❤️ music
Alina Eremia, una din cele mai iubite artiste din România, lansează videoclipul „20:29”, povestea unei iubiri trecute prin toate stadiile, începând cu perioada de maximă iubire si ajungând la despărțirea dureroasă.

Piesa și povestea au fost scrise de Carla’s Dreams, în timp ce producția a fost realizată de Alexandru Turcu, cu care Alina a mai colaborat pentru piesa NOI, ce a ajuns locul #1 în topul Media Forest.

”<<20:29>> sau începutul sfârșitului. Piesa vorbește despre cât de fragil e totul, despre cât de ușor se poate prăbuși o lume întreagă într-un singur moment. Vorbește de acea putere interioară și de asumarea de care e nevoie pentru a recunoaște că nu poți lupta cu umbra iubirii din trecut, când ea încă se hrănește din prezent. A fost o imensă bucurie să asist la scrierea acestei piese, care a început chiar la 20:29. Îi mulțumesc lui Carlas’s Dreams pentru implicare și pentru că mi-a încredințat piesa asta și lui Turcu pentru că a facut-o să strălucească mai tare. Videoclipul, regizat de San, pune în evidență și mai mult starea piesei și roller-coaster-ul emoțional”, a declarat Alina Eremia.

Alina Eremia este una din cele mai iubite și influente artiste din peisajul muzical românesc, cu sute de milioane de vizualizări și o armată întreagă de fani ce-i urmăresc fiecare mișcare. În anul 2021 artista a fost prezentă în Top 100 Media Forest România cu 3 piese – NOI, DEPENDENȚA MEA, CERUL ROȘU – 2 din single-uri fiind incluse pe albumul “Déjà vu”, care a câștigat premiul pentru “Best Album” în cadrul The Artist Awards 2021.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music

CONTACT