Chiar dacă a stat câteva săptămâni în Republica Dominicană, unde s-a filmat Survivor – Romania, solista nu și-a neglijat cariera muzicală și a lăsat câteva piese pentru a fi lansate atunci când va fi cazul. Alexandra Stan s-a gândit că astfel fanii nu o vor uita și vor avea și noutăți muzicale de la ea.
Acum că s-a întors acasă solista poate să răsufle ușurată căci se poate reapuca de piese noi și poate apar și concertele. Însă trebuie să va spunem că în această perioadă cât a fost plecată s-au lansat două proiecte cu Alexandra Stan. Primul se numește „Tembleque” și a fost o colaborare între Nosfe, Alexandra Stan, Sak Noel feat. Los Tioz.
Al doilea proiect lansat cât a fost ea pleacată este “Aleasă”, un nou single în limba română, piesă fiind lansată la un an distanță de hitul „Obsesii”, melodie care se regăsește în continuare în topul celor mai difuzate piese din România. Alexandra a fost #aleasă de milioane de oameni din lume ca fiind idolul lor. Drept dovadă stau cifrele din Social Media, iar Alexandra cucerește publicul prin naturalețe și creativitate. Artista, originară din Constanța, România, a fost și este foarte ascultată în toate colțurile globului. Un exemplu recent este hitul „Mr. Saxobeat” care a atins pragul de 200.000.000 de ascultări pe Spotify, fiind singură piesă a unui artist român care reușește această performanță. În același timp, canalul de YouTube al artistei a depășit 1 milion de abonați.
Piesa „Aleasa” este compusă de Alex Pelin, tot el fiind și compozitorul hitului „Obsesii”. Pelin a lucrat la melodia „Aleasa” alături de Viki Red. Piesa marchează și un nou început pentru Alexandra Stan, care începe, în totalitate, colaborarea cu Universal Music România & MediaPro Music, pe partea de management, alături de Alex Tomulescu, care se va ocupă și de partea de booking & concerte. Pentru a ilustra vibe-ul și sound-ul disco al melodiei, Alexandra a colaborat cu Criss Blaziny pentru videoclip, care aduce în imagini foarte multe efecte psihedelice, lumini și culori care se pot corela ușor cu numeroase emoții, izvorâte din dragoste.