SHIFT și Johny Romano sunt foarte încântați de ceea ce a ieșit, colaborând atât pentru text cât și pentru muzică, producția fiind semnată Midiots. „Calc Pedala e on peste tot! Hai s-o aruncăm în aer!”, spune Shift! La rândul său, Johny Romano cântă cu mare poftă și se bucură de colaborări care de care mai frumoase în ultima perioadă, acesta dând dovadă de un talent aparte și o imensă putere de muncă și creație.
„În ultima perioadă mi-am dat foarte multă muzică. De toate felurile! Am cochetat cu o chitară electrică, am învățat să mixez voci și am primit respect de la niște oameni pe care îi stimez extraordinar dar în același timp, caut ceva, ceva nou muzical, care ar putea să iasă din acest eu pe care îl cunosc de vreo 3 luni…”, spunea Johny Romano la sfârșitul anului 2023.
Cu peste 200.000 de vizionări la aproape trei zile de la lansarea videoclipului, piesa este destinată a fi hit. Energia aparte, flow-ul inegalabil al celor doi artiști și versurile care îți rămân întipărite în minte și te fac să le fredonezi de la prima ascultare, piesa te captivează și te face să vrei să o pui pe repeat. Comentariile pozitive ne arată că melodia a fost pe placul tuturor celor care o așteptau de ceva timp. „Vine hitul, mândru că sunt gălățean cu așa artist. Bravo, SHIFT!”, „Vocea lui Roman este mereu un deliciu. Se mulează așa finuț cu SHIFT. Talent mare… Chiar așteptam piesa să văd ce a ieșit și e ce trebuie. Tot așa booyys!” sunt două dintre mesajele de apreciere și încurajare transmise de fani către cei doi artiști.
SHIFT’s Social Media Pages
Johny Romano’s Social Media Pages